Tort Raw Vegan, Discuții și Rețete cu Ioana Ginghină

Bună dragilor,

Mă bucur tare să ne vedem din nou la ”Rețeta de miercuri”!

Săptămâna aceasta am o surpriză pentru voi. Am avut un invitat special la mine în bucătărie. Pe Ioana Ginghină, sunt convinsă că o știți cu toții și că citiți destul de des postările ei de pe http://ioanaginghina.ro/ .

Azi vom face împreună Tort Raw Vegan. Sună pretențios,dar este foarte ușor și deloc costisitor.

Este fără zahăr și fără făină, deci e super sănătos și nutritiv.

Este un desert răcoritor, direct de la congelator.

Aveți aici filmulețul cu rețeta explicată și cu toată discuția pe care am avut-o cu Ioana, iar mai jos aveți rețeta scrisă.

Ne-am distrat de minune în bucătărie, sperăm să vă distrați și voi alături de noi!

Vom face un Tort Raw Vegan în două straturi.

Voi avea nevoie de:

Pentru blatul alb:

  • 250 de grame de caju hidratat (cel puțin 2 ore)
  • 50 de grame de miere
  • 50-70 de grame de ulei de cocos.
  • 100 ml (dacă e nevoie, în funcție de textura pe care o obținem)

 

 

Pentru blatul Roz:

 

 

  • 250 de grame de Caju hidratat (cel puțin 2 ore)
  • 50 de grame de miere
  • 50-70 de grame de unt de cocos
  • 70 de grame de vișine congelate ( puteți să le înlocuiți cu orice alt fruct congelat, exemplu: afine. mure, zmeură)
  • Fructe pentru ornat

 

Mai întâi facem blatul alb. Punem toate ingredientele într-un blender bun ( noi am avut un Termo-mix) și le lăsăm să se amestece bine. Când am obținut o pastă cremoasă punem în forme și băgăm la congelator pentru cel puțin o oră.

Apoi ne ocupăm de al 2-lea blat. Punem în blender toate ingredientele (caju, miere, unt de cocos și fructele congelate) și le lăsăm acolo până obținem o pastă.

 

Aducem formele de la congelator. Punem al 2-lea strat. Le mai dăm la frigider pentru încă o oră cel puțin.

Apoi le scoatem de la congelator, le ornăm și le savurăm.

 

Simplu, delicios și sănătos.

 

No Comments

Post a Comment