Mucenici Moldovenești/Sfințișori

Bună dragilor,   Mă bucur tare mult să ne revedem cu o nouă rețetă. Vine Primăvara! Copacii înmuguresc și înfloresc, aerul miroase a natură și totul în jur parcă prinde culoare. Pentru mine primăvara înseamnă: ghiocei, mărțișoare și Sfințișori/Mucenici. Pentru că sunt din Botoșani, bineînțeles că vin la voi cu o rețetă de mucenici moldovenești. Eu îi ador și sper din suflet să vă placă și vouă. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.     Pentru 16 sfințișori aveți nevoie de: un kg de făină pentru cozonac (de calitate bună) 14 g de drojdie uscată 150 g de zahăr 600 ml lapte călduț un strop de esență de vanilie un praf de sare 150 g unt la temperatura camerei 4 gălbenușuri un ou pentru uns opțional: căzătură de portocală/lămâie   Îi ungem cu miere și îi pudrăm cu nucă sau Îi puteți însiropa cu un sirop făcut din 4 linguri de zahăr și 100 ml de apă.   Punem laptele pe foc ca să se încălzească, adăugăm esența de vanilie (laptele trebuie să fie călduț, nu fierbinte, altfel va omorâ drojdia). Amestecăm făina cu zahărul și drojdia. Frecăm gălbenușurile cu praful de sare. Le punem peste făină și amestecăm. Apoi turnăm ușor laptele peste jumătate din cantitatea de făină. Amestecăm până încorporăm toată făina și obținem o cocă pe care o frământăm pentru 5-10 minute. Apoi încorporăm untul, câte o lingură pe rând. Când am obținut un aluat moale și elastic îl punem într-un bol uns cu ulei, îl acoperim cu un prosop și îl lăsăm să crească la loc călduț. ( până își dublează...

0
0

Sărmăluțe cu Carne și Vegetariene (Ediția de Crăciun)

Bună dragilor, azi vă propun să facem împreună o rețetă care cu siguranță nu va lipsi de pe masa de Crăciun și anume: Sărmăluțe! Este rețeta pe care o făcea bunica, acum o face mama și m-a învățat și pe mine să o fac. Deci puteți avea încredere că e o rețetă testată și extrem de apreciată. Vă propun să facem sărmăluțe cu carne și sărmăluțe Vegetariene (pentru cei ca mine care nu consumă carne). Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.         Pentru Sarmalele cu carne avem nevoie de (60-70 de sărmăluțe): O cană de orez Jumătate de kg de amestec de carne tocată (vită și porc) Doi morcovi mari Un kg de ceapă Un borcan de pastă de tomate (314 g) O cană de ulei de floarea soarelui Sare Piper Boia Dulce Un ou ca să se lege compoziția O varză murată (depinde cât e de mare varza)   Pentru Sarmalele Vegetariene  (30 de sărmăluțe) vom avea nevoie de: O jumătate de cană de orez 400 g de ciupercuțe sălbatice un Morcov un Păstârnac mare 3 cepe jumătate de cană de ulei de floarea soarelui O varză murată sare piper boia dulce   În primul rând opărim orezul. Înainte să-l opărim îl spălăm până nu mai iese praf alb din el. Apoi punem apă la fiert și punem peste tot orezul și îl lăsăm pentru 5 minute. După 5 minute îl scurgem bine de apă. Vom merge împreună pentru început cu compoziția ambelor feluri de sărmăluțe și la un moment dat ne vom despărți. Dăm...

0
0

Prajitura cu mere (Reteta bunicii, Simpla si Rapida)

Buna dragilor,   Iată că toamna își face simțită prezența din ce în ce mai mult, iar noi ne bucurăm de roadele ei. Sunt convinsă că toată lumea are acum acasă mere proaspete în casă. Vă invit să facem împreună o prăjitură cu mere. Am învățat această rețetă de la bunica mea. Este super delicioasă și sper sa vă bucurați de ea.   Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.       Avem nevoie de: Pentru fiecare foaie (Noi vom face două) 9 linguri de ulei 9 linguri de lapte 9 linguri de zahar Făină cât cuprinde O linguriță de praf de copt Un praf de sare   Pentru umplutură 10-15 mere O lingură de scorțișoară un zahăr vanilinat   În primul rând vom da prin răzătoare merele. Apoi le punem într-o strecurătoare ca să-și lase zeama până de ocupăm de foi. După le amestecăm cu scorțișoara și zahărul vanilinat și sunt pregătite să le întindem pe foaie. Pentru fie care foaie vom folosi 9 linguri de lapte, pe care il amestecăm cu 9 linguri de zahăr, 9 linguri de ulei, făină cât cuprinde. Adăugăm un praf de sare și praful de copt. După ce am obținut coca o întindem în forma tăvii pe care o avem. Punem prima foaie în tavă, adăugăm merele uniform. Apoi punem a doua foaie. Dăm prăjitura la cuptor pentru 20 de minute la 200 de grade. O tăiem, o pudrăm cu zahăr pudră și o savurăm.   Poftă bună!   Dacă v-a plăcut rețeta, vă invit să vă abonați la canalul meu de youtube.   Cu drag,   Cezara ...

0
0