La pas prin Artă. Florența

Săptămâna aceasta ajungem într-o locație superbă, aflată în minunata Italie, Florența! Un loc romantic, al cărui aer îți amintește de vremurile mărețe! Florența, este capitala regiunii italiene Toscana și a provinciei Florența. Aceasta este situată pe râul Arno și este cunoscută pentru istoria și importanța sa în Evul Mediu și în Renaștere, în special pentru arta și arhitectura sa. Mai mult de jumătate dintre cele mai populare opere de artă din lume se află în Italia și peste jumătate dintre ele se găsesc în Florența. Este impresionant că peste un sfert din cele mai apreciate opere artistice din întreaga lume se află în acest oraș. Așadar există nenumărate motive pentru care să-l vizitezi. Este ca un muzeu în aer liber, la tot pasul simți cum te inunda aerul plin de istorie. În plus, Florența este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, iar arta, moștenirea istorică și culturală își păstrează și astăzi impactul major în lume. În anul 1982 a fost declarat de UNESCO Patrimoniu mondial. Familia De Medici a condus orașul timp de trei secole . Într-o epocă în care războaiele erau la mare putere, De Medici au fost printre primii care au avut și alte interese, intuind potențialul artei. De bani nu duceau lipsă, fiind cea mai importantă bancă la acea vreme din Europa, așa că au creat în Florența o cultura a artei prin care au găzduit, sprijinit și plătit un “oarecare” Brunelleschi, Michelangelo sau Boticelli. Restul este deja istorie. Fiecare bucățică de asfalt este bătătorită de...

0
1