Pancakes cu ciocolată (clătite pufoase cu ciocolată)

Cine nu iubește clătitele? Si mai ales clătitele pufoase! Azi vin la voi cu această rețetă de American Pancakes extrem de delicioase! Dacă vreți să faceți dimineața mai frumoasă celor dragi, eu vă recomand să le pregătiți aceste clătite. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă las toate detaliile.   Vom avea nevoie de: 250 de grame de făină 300 ml de lapte 3 linguri de zahăr (eu am folosit zahăr de cocos) un praf de sare un praf de copt 3 linguri de ulei 2 ouă 50 g cacao Pentru topping (după gust): Miere Fructe (după gust) Nutella   Într-un bol mai mare amestecăm Făina, cu zahărul, praful de copt și praful de sare. Separăm albușurile de gălbenușuri. Batem albușurile spumă. Într-un alt bol amestecăm gălbenușurile, apoi adăugăm laptele și uleiul. Unim cele două amestecuri (cel de făină și cel cu laptele, gălbenușuri și ulei). Omogenizăm. Apoi adăugăm spuma de albușuri, amestecăm ușor ca să nu spargem spuma. Adăugăm pudra de cacao și compoziția este gata. Punem tigaia la încins, luăm o jumătate de polonic și facem niște clătite mici și pufoase. La final le decorăm așa cum ne place. Poftă bună. Dacă v-a plăcut rețeta, vă rog să împărtășiți acest articol cu persoana cu care v-ar plăcea să savurați aceste clătite pufoase. Nu uitați să vă abonați la canalul meu de Youtube! Ne vedem miercurea viitoare!   Cu drag, Cezara ...

0
1

Trei idei cu Foietaj pentru masa de Craciun

Bună dragilor,   Mă bucur să ne revedem la Ediția de Crăciun. Azi vă propun 3 idei cu Foietaje extrem de simple de făcut și foarte ochioase pentru masa de Crăciun. Cu foietajele nu aveți cum să dați greș. Sigur vor fi delicioase, deci vă recomand din suflet să încercați să faceți aceste drăgălășenii. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Pentru brăduțul cu spanac vom avea nevoie de: O foaie de foietaj 200 de grame de spanac 100 g cremă de brânză 100 g smântână 20 de grame de parmezan ras două linguri de pesto verde usturoi granulat   Tăiem aluatul în formă de Brăduț. Vom obține două forme care vor veni una peste cealaltă. Preparăm crema, amestecăm smântâna cu crema de brânză, usturoiul și spanacul. Apoi punem crema obținută peste prima foaie, apoi punem a doua foaie peste. Tăiem ramurile, le răsucim. Ungem brăduțul cu Pesto, apoi presărăm parmezanul și îl dăm la cuptor pentru 10-12 minute la 200 de grade. Pentru Brăduțul cu ciocolată avem nevoie de: O foaie de foietaj o ciocolată cu lapte un ou ( cu care vom unge foaia de foietaj) Sprinkles (bombonele) ca să împodobim brăduțul   Tăiem foaia de foietaj la rotund cu ajutorul unei farfurii, aranjăm ciocolata în formă de brăduț și apoi tăiem foietajul astfel încât să putem pune parte peste parte. După ce am împachetat, ungem brăduțul cu ou bătut și împodobim după gust. Îl lăsăm la cuptor tot pentru 10-12 minute la 200 de grade și apoi savurăm! Pentru Fulgul de nea vom avea nevoie de: Două...

0
0