Braduti Negresa (Brownies)/ Christmas Edition
Bună dragilor, ne vedem la o nouă rețetă din ediția de Crăciun. Azi vă propun să facem împreună niște brăduți superbi perfecți pentru masa de Crăciun. Rețeta este una simplă, delicioasă și cu multă ciocolată. Da! E un fel de negresă, dar e o rețetă nouă, știu că mai avem una pe blog, dar de fiecare dată încerc să vin cu ceva nou la voi. Sper ca această rețetă să vă facă sărbătorile mai frumoase. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Vom avea nevoie de: 150 g de unt nesărat 250 g de ciocolată neagră (sau cu lapte) 3 ouă 200 g de zahăr 120 g de făină un praf de copt un praf de sare Pentru ornat vom avea nevoie de: Un albuș de ou 300 g de zahăr pudră Bombonele Punem la topit untul și ciocolata, adăugăm zahărul peste . Așteptăm să se topească și zahărul. Lăsăm să se răcească puțin, apoi încorporăm ouăle unul câte unul. Încorporăm făina în ploaie, adăugăm praful de sare și praful de copt. Aceasta este compoziția, o turnăm într-o tavă rotundă. Băgăm la cuptor pentru 30 de minute la 200 de grade. Între timp pregătim crema pentru ornat. Batem albușul spumă și încorporăm zahărul pudră. Scoatem tava de la cuptor, tăiem brăduții, îi ornăm după plac și îi decorăm cu bombonele. Dacă v-a plăcut rețeta vă invit invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Crăciun fericit! Cu drag, Cezara ...