Arta se întâmplă la Cuibul artiştilor şi este UAU

Arta se întâmplă. La cuibul artiştilor arta chiar se întâmplă. Un loc în care oamenii se hrănesc din artă şi nu obosesc niciodată să o facă. Am avut bucuria de a pătrunde în acest univers într-un proiect care este UAU. Aşa se numeşte spectacolul nostru care va avea premiera pe data de 18 februarie. În săptămâna aceasta nu îmi doresc să fiu nicăieri în altă parte pentru că voi fi acolo în fiecare seara, de pe 18 februarie până pe 24 februarie, câte două reprezentaţii pe seară. Nu uitaţi să faceţi o rezervare! Pe lângă bucuria de a lucra la un spectacol, în acest loc, am avut ocazia să mă reîntâlnesc pe scenă cu mulţi dintre colegii mei de generaţie, fapt care mă bucură enorm. Generaţia Tesla Rocks! În acest spectacol UAU voi fi alături de : Vlad Basarabescu, unul dintre primii membrii ai cuibului artiştilor, Adrian Piciorea, Carla Mihai, Gloria Melu, Frederic Negrescu şi Cătălin Gheorghiu. Vă aşteptăm în fiecare seară să fim UAU împreună. Să vă spun mai multe despre ce am descoperit aici, auzisem câte ceva, dar acum am avut ocazia să văd şi să simt pe pielea mea. Cuibul artiştilor este un vis care a început sa fie realitate acum 4 ani şi de atunci a crescut într-un an cât alţii în 10. A pornit de la o simplă discuţie în tren între doi tineri visători: Victor Ţăpeanu şi Vlad. Lui Victor i-a rămas în cap metoda de teatru european pe care o văzuse în Copenhaga. Aceea de a juca acelaş spectacol timp...

1
1

La Pas Prin Venetia

  Veneţia, oraşul iubirii, plimbărilor romantice, unde arta te surprinde la tot pasul şi cultura te înconjoară. Minunat! Despre Veneţia pot spune că am simţit atât de multe fiind acolo, o bucurie imensă amestecată cu un sentiment de melancolie  şi de uimire. În primul rând Veneţia înseamnă Italia! Iubesc Italia! De fiecare dată când ajung acolo mă simt dintr-o poveste, dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film.  Pur şi simplu îmi taie respiraţia. M-am bucurat enorm să ajung în Veneţia, să mă pierd pe străduţele înguste, să admir peisajul, să mă joc cu măştile de carnaval şi să îmi doresc să mai am o pereche de picioare pentru a putea merge şi mai mult. Acest oraş este superb, un loc în care nu poţi fi dezamagit! Primul punct pe lista noastră a fost Piazza San Marco. Se află în inima Veneţiei şi este unică în lume. A fost descrisă de Napoleon ca fiind – „Cel mai frumos salon din Europa”. Odată ajunşi în celebra piaţă am admirat basilica San Marco, cu mozaicurile sale impresionante. În timp ce admiram toate punctele importante din această piaţă ne-am împrietenit cu porumbeii care îşi fac veacul pe acolo. Sunt foarte draguţi şi blânzi. În dreapta bazilicii este Torre dell’Orologio, un turn cu ceas construit în 1499, a cărui inscripţie în latină spune” Eu număr doar orele fericite”. În vârf se află doi mauri de bronz bat ora exactă. Tot aici se află şi Palatul Dogilor, care se pare că ascunde secretele Veneţiei. Exteriorul de marmură albă...

0
1