Creveți cu ciuperci brune în sos alb ( O cina romantica, perfectă pentru Ziua indragostitilor)

Bună dragilor, Iată că intrăm în luna care ne mai îndulcește iarna, în perioada în care suntem mai atenți la cei dragi și încercăm să-i surprindem. Ținând cont de contextul actual, pandemie, Covid, restricții, cred că o cină romantică pregătită cu multă dragoste este modul ideal de a-i spune celui iubit cât de mult îl apreciezi. Fie că vrei să o/îl surprinzi sau nu, îți garantez că acest fel de mâncare este extrem de gustos și simplu de făcut. Hai să facem împreună Creveți cu ciupercuțe brune în sos alb. Nu ai cum să dai greș! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.         Vom avea nevoie de: 1 Kg de ciuperci Champignon Brune 500 grame de Creveți decorticați blanșați (sau puteți folosi creveți proaspeți) 500 ml smântână de gătit sare piper busuioc 200g roșii cherry usturoi granulat 6 căței de usturoi     Prima dată tăiem felii ciupercuțele. Punem în tigaie un cubuleț de unt, apoi adăugăm toate ciupercile. Asezonăm cu sare, piper, usturoi granulat după gust. Lăsăm ciupercile să scadă. După ce au scăzut ciupercile punem smântâna de gătit. Tăiem roșiile cherry le punem peste sos, împreună cu cățeii de usturoi sfărâmați. Într-o altă tigaie topim un cubuleț de unt și punem creveții la făcut, câte 90 de secunde pe fiecare parte. Au un timp de gătire foarte scurt. După ce sunt gata și creveții, iar sosul a căpătat o nuanță roze de la roșii, îi punem peste sosul alb. Amestecăm totul și suntem gata să îi servim. Ornăm cu o frunză de busuioc...

0
2

Paste cu sos alb și Creveți

Bună dragilor! Săptămâna aceasta la rețeta de miercuri vă propun să facem împreună Paste cu Creveți și sos alb.   Știți deja cât de mult iubesc pastele, până acum ceva timp îmi era frică să gătesc paste cu sos alb, trăiam cu impresia că e ceva foarte complicat, până am descoperit această rețetă extrem de ușoară și de delicioasă! Paste gata în 10 minute?! Da, e posibil. Aveți aici rețeta filmată și explicată, iar mai jos scrisă.   Vom avea nevoie de: 250 de grame de Tagliatelle 300 ml de Smântână de gătit cu 32 % grăsime 100 ml de vin alb demisec Sare piper ulei 250 de grame Creveți 4 căței de usturoi Parmezan. În primul rând punem apa la fiert, adăugăm puțină sare în apă. După ce începe să fiarbă apa putem pune pastele și le lăsăm la fiert în funcție de timpul de fierbere indicat pe cutie. Punem uleiul la încins în tigaie, zdrobim usturoiul, îl punem în tigaie la călit, iar apoi adăugăm creveții. Amestecăm în tigaie ca să ne asigurăm că aceștia se gătesc uniform. Punem 100 de ml de vin alb în tigaie și lăsăm creveții încă 5 minute la fiert. Adăugăm sare, piper. Punem 300 de ml de smântână de gătit și 50 de grame parmezan pudră. Amestecăm și lăsăm sosul să mai dea un clocot. Apoi punem pastele în tigaie și amestecăm ca să incorporăm sosul. Și pastele noastre sunt gata! Atât de simplu! Poftă bună!   ...

0
1