Somon în Crustă (Somon en croute)- Rețete de Crăciun

O rețetă extrem de simplă, gustoasă și aspectuoasă. Sunt sigură că vă veți impresiona invitații cu ea și nu ar trebui să lipsească de pe masa de sărbători. Somonul în crustă poate fi servit cald sau rece, după preferință. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie de: o foaie de foietaj 750 g somon 100 g cremă de brânză 200 g spanac proaspăt/congelat (decongelat) 50 g parmezan sare, piper 2 căței de usturoi o lingură de unt un ou ( ca să ungem aluatul)   Într-o tigaie punem untul cu cățeii de usturoi, după un minute adăugăm spanacul, sare, piper după gust și lăsăm să scadă. Tăiem foaia de foietaj în două. Punem pe mijlocul unei jumătăți crema de brânză. Când e gata spanacul îl punem peste, apoi adăugăm peștele. Punem deasupra cealaltă foaie de foietaj. Ungem cu ou, tăiem ca să dăm un model dorit și pudrăm cu parmezan. Lăsăm la cuptor pentru 35-40 de minute la 200 de grade.   Poftă bună! Dacă vă place această rețetă vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Nu uitați să împărtășiți rețeta cu prietenii. Bineînțeles, urmăriți și celelalte rețete din Christmas Edition. Sărbători fericite! Cu drag, Cezara ...

0
1

Burger de somon ( chiflă făcută în casă, rețetă super delicioasă și ușoară)

Cu dor de vacanță, cu marea în gând și cu sufletul plin de bucurie vă împărtășesc această rețetă de burger cu somon. Este de vis. O rețetă care este recomandată și pentru ce ce țin la silueta lor. Aveți în filmare și rețeta pentru chifla pe care o vom folosi. Totul e pregătit cu dragoste, doar cu ingrediente alese, deci avem o rețetă cu succes garantat. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile. Pentru 2 burgeri vom avea nevoie de: 150 g de somon zeama de la o jumătate de lămâie un albuș de ou 3-4 căței de usturoi 3-4 linguri de pesmet/fulgi de porumb mărunțiți câteva frunze de pătrunjel sare piper   Rețeta pentru chiflă este aceeași ca la Bagels, o găsiți aici. Asamblăm burgerul după gust, dar eu al folosit o roșie și un sos de iaurt. Pentru sos avem nevoie de: 3 linguri de iaurt (poate fi și grecesc) câteva frunze de mentă o lingură de zeamă de lămâie sare piper   Dacă aveți chifla vă apucați de burger, dacă nu vă recomand să faceți mai întâi chiflele, deoarece stau la cuptor pentru 15 minute. Trecem la burger. Scoatem pielea de pe somon (în cazul în care are), îl tăiem în două. Jumătate din cantitate o tăiem cubulețe. Cealaltă jumătate o băgăm la blender cu toate ingredientele menționate anterior. Pasta obținută o amestecăm cu bucățelele de somon. Formăm doi burgeri și îi punem la prăjit în tigaie cu puțin ulei. Cam 3 minute pe fiecare parte ( somon are timp scurt de gătire). Când e gata asamblăm...

0
1