Creveți Saganaki (Creveți în stil Grecesc)

Încă suntem în luna iubirii, dar în același timp dorul de vacanță ne apasă (pe mine cel puțin). Așadar, ca să mai alin dorul de vacanță, atât mie cât și celor dragi am zis să pregătesc ceva cu gust de Grecia și anume Creveți Saganaki. O rețetă extrem de delicioasă care, așa cum v-am obișnuit se face extrem de ușor. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Aveți nevoie de: 400 g creveți blanșați decorticați 150 g brânză feta 500 ml sos de roșii o lingură generoasă de bulion o ceapă roșie 4-5 căței de usturoi pătrunjel busuioc proaspăt/uscat sare piper 2 linguri de ulei de măsline   Tocăm ceapa roșie și o punem la călit în uleiul de măsline. după ce a început să se înmoaie ceapa adăugăm în tigaie și usturoiul, îl lăsăm 1-2 minute să se face și adăugăm sosul de roșii pe care îl condimentăm cu sare, piper și busuioc după gust. Adăugăm lingura de bulion și amestecăm bine, atunci când sosul nostru începe să fiarbă punem creveți în tigaie unde îi lăsăm să se gătească pentru 3-4 minute. Apoi îi punem într-o tavă ce urmează să fie dată la cuptor. Acoperim cu brânză feta și dăm la cuptor pentru 1-15 minute la 200 de grade (cuptorul preîncălzit). La final decorăm cu pătrunjel și savurăm! Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați să apăsați pe clopoțel și să o împărtășiți cu persoana cu care v-ar plăcea să o savurați! Ne vedem...

0
0

Burger Vegetarian/Vegan cu quinoa și fasole neagră (Alături de Adela Mihai- actriță)

Cea mai bună rețetă de Burger Vegan. Astăzi gătesc alături de Adela Mihai, actriță, instructor de Yoga și de Pilates, care a împărtășit cu noi rețeta ei favorită de Burger. Vă garantez că este absolut delicioasă, se prepară extrem de ușor și este o opțiune minunată pentru cei care vor să nu mănânce carne, țin post, vor să introducă mai multe legume în alimentația lor sau pur și simplu vor să încerce altceva. Această rețetă este una vegană, plină de ingrediente bune pentru corpul vostru. Vă garantez că nu o să regretați dacă o încercați. Noi ne-am preparat singure chiflele pentru burgeri după rețeta de Bagel pe care deja o găsiți pe canalul de YouTube.  Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos vă las toate detaliile. Pentru 4 Burgeri avem nevoie de: o conservă de fasole neagră o cană de quinoa 1/2 ceapă 3-4 căței de usturoi o jumătate de cană de pesmet o legătură de pătrunjel 3 linguri de bulion/sos de roșii 3 linguri de ulei de măsline (2 linguri le punem în compoziție, una o folosim la prăjit) Condimente: o linguriță de boia dulce, o linguriță de boia afumată o linguriță de pudră de usturoi o linguriță de turmeric 1 linguriță de oregano o linguriță de piper roșu (sau mai puțin, după gust) sare după gust Pentru asamblare folosim: Un avocado Spanac Roșii Dacă doriți să vă faceți voi chiflele (2 chifle) o cană de făină 3 linguri de iaurt o linguriță de praf de copt un ou pt uns semințe pt decor   Mai întâi spălăm quinoa...

0
0

Salată Bulgărească

Eu ador aceasta salată și doresc să împărtășesc rețeta cu voi. Sunt de părere că atunci când alegem să mâncăm mai sănătos, nu trebuie să fie plictisitor. Oamenii de-obicei sunt îngroziți atunci când trebuie să mănânce salată. Ei bine, eu vreau să vă demonstrez că poate fi o experiență minunată care vă va satisface papilele gustative. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie de: un ardei roșu 300 g roșii 100 g castravete 1/2 ceapă roșie 50 g telemea o legătură de pătrunjel 30 g măsline calamata sare piper ulei de măsline oțet balsamic (opțional)     Coacem ardeiul roșu. Îl lăsăm la cuptor pentru 20-25 de minute la 200 de grade. După 10 minute la cuptor îl întoarcem pe partea cealaltă. După ce s-a copt îl punem într-un bol și îl acoperim, va fi mai ușor de curățat. Între timp tăiem toate legumele menționate anterior, le punem într-un bol. Adăugăm și ardeiul tăiat fâșii. Acum e momentul potrivit să asezonăm salata cu sare, piper și ulei după gust. Dăm prin răzătoare telemeaua, o punem peste și o savurăm. Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați să apăsați pe clopoțel! Ne vedem miercurea viitoare! ...

0
0

Guacamole (salata de avocado în stilul meu)

Iubesc avocado! Pe lângă că este extrem de sănătos, este și extrem de delicios! Guacamole este potrivit pentru micul dejun, ca gustare sau pentru serile de film. Aceasta este varianta mea de salata de avocado. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Ai nevoie de: 3 avocado copți o ceapă roșie mică 5-6 roșii cherry/ o roșie normală zeama de la un lime/ jumătate de lămâie o legătură de pătrunjel/coriandru jalapenos (ardei iuți)- eu nu folosesc pentru că nu pot mânca picant, dar în rețeta originală se folosesc sare piper o lingură de ulei Servim cu Nachos   Curățăm avocadoul și îl pisăm. Tocăm ceapa, pătrunjelul și roșiile. Le punem peste avocado, adăugăm zeama de lămâie, sarea, piperul, uleiul și ardeii iuți ( pentru cine folosește). Amestecăm bine și suntem gata de savurat! Ne asigurăm că avem Nachos pe aproape. Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Ne vedem miercurea viitoare!  ...

0
1

Sandviș cu Broccoli ( cu multă Mozzarella)

Cel mai bun sandviș din lume! Garantez! Dacă ai impresia că nu-ți place Broccoli, după ce o să încerci rețeta aceasta o să-l adori! Îți creează dependență! I love it! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Vom avea nevoie de: Câteva buchețele de Broccoli O lingură de ulei de măsline un praf de sare un praf de piper roșu pudră de usturoi 30 de grame de parmezan o lingură de unt pâine 100 g de mozzarella Depinde câte sandvișuri vreți să faceți. ( Cantitățile le punem după ochi, dar din cele menționate anterior vom obține aprox. 2 sandvișuri)   Punem buchețelele de Broccoli la fiert După ce s-a fiert, îl tocăm. Punem în tigaie o lingură de ulei de măsline, punem broccoliul în tigaie. Condimentăm cu sare, piper roșu și pudră de usturoi după gust. Apoi punem parmezanul ras peste Broccoli și amestecăm. Dăm Broccoliul într-o parte a tigăii, în jumătatea goală punem untul și peste două felii de pâine. Adăugăm peste mozzarella, o parte din Broccoli, mai multă mozzarella și cealaltă felie de pâine deasupra. Întoarcem sandvișul pe partea cealaltă, lăsăm până se topește Mozzarella și gata! Serviți cu salată! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara  ...

0
2