Mini Pavlova cu frișcă și fructe proaspete (Rețetă aniversară, un desert extrem de delicios)

Azi se împlinește un An de când am postat prima rețetă pe canalul de Youtube. Pentru că îmi doresc să sărbătoresc alături de voi, am pregătit aceste Mini Pavlova extrem de delicioase. Sper din tot sufletul să vă placă rețeta și să bucurăm mulți ani de azi înainte de rețete delicioase.   Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile:         Pentru 6 porții aveți nevoie de: 110 g  de albuș de ou 220 g de zahăr pudră 2 lingurițe de amidon de porumb 2 lingurițe de oțet (de mere/vin) un strop de esență de vanilie (opțional) 300 g de smântână cu 30% grăsime 3 linguri de zahăr pudră (ca să îndulcim frișca, dar cantitatea poate varia în funcție de gust) fructe pentru ornat   Batem spumă albușurile adăugând treptat zahărul pudră. După ce am obținut o spumă lucioasă adăugăm oțetul, amidonul și stropul de esență de vanilie. După ce s-au incorporat bine toate ingredientele, dăm o formă rotundă, puțin aplatizată în mijloc unde va veni frișca. Dăm la cuptor pentru 1h 30 la 110 grade. Preîncălzim cuptorul. Amestecăm smântâna cu zahărul pudră și dăm la rece pâna la momentul ornării. După ce s-au copt prăjituricile noastre le lăsăm să se răcească. După ce s-au răcit punem frișca și fructele, iar apoi savurăm. Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Love, Cezara      ...

0
2

Biscuiti cu Unt de Arahide

Cea mai simplă și delicioasă rețetă de biscuiței. Biscuiței care merg perfect cu un pahar de lapte. Au doar 3 ingrediente și sunt gata imediat. Gustarea perfectă pentru dimineață sau pentru seara de film. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile: Aveți nevoie de: Un pahar de unt de arahide Un pahar de zahăr Un ou   Cantitatea de zahăr trebuie să fie egala cu cea de unt de arahide, dacă aveți doar o jumătate de pahar de unt de arahide, puteți pune doar jumătate de cană de zahăr, iar oul îl folosim pentru a lega compoziția.   Tot ce trebuie să facem este să punem toate ingredientele într-un bol, să amestecăm bine și apoi să formăm niște biluțe pe care le aplatizăm cu fundul unui pahar. Puteți orna cu nuci sau alune sau îi puteți lăsa simplii. Sunt buni oricum Îi lăsăm la cuptor pentru 10-12 minute la 180 de grade și gata! Pregătiți paharul de lapte și savurați! Vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara     ...

0
1

Tortilla cu Ou și Cașcaval (Idee de mic dejun/ Rapid și delicios)

Avem treaba? Ne grăbim? Chiar și așa, nu e bine să sărim peste Micul Dejun! Azi vă propun o rețetă extrem de simplă, super rapidă și super delicioasă! Gata în 5 minute! Cel mai bun mic dejun: Tortilla cu ou și cașcaval! 3 ingrediente pentru un Mic Dejun minunat! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Pentru o porție avem nevoie de: două Tortilla un ou cașcaval ras (50 de g) Punem în tigaie o tortilla, punem cașcavalul peste. Adăugăm cea de-a doua tortilla. Facem o gaură în mijloc. Spargem oul și îl punem în gaura pe care am facut-o. Așteptăm să se facă oul. Întoarcem pe partea cealaltă și gata! Vă recomand să serviți cu salată. Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
4

Papanași Moldovenești

Bună dragilor! Mă bucur să ne revedem la o nouă Rețetă de Miercuri! Săptămâna aceasta împărtășesc cu voi o rețetă care mie îmi este foarte dragă: Papanași Moldovenești! Rețeta pe care mi-o făcea bunica, rețeta pe care mi-o face mama și care mereu îmi aduce aminte de gustul copilăriei! Papanașii sunt atât de simplu de făcut și extrem de delicioși! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile!   Vom avea nevoie de: 250 g brânză de vaci 5 linguri de griș un ou 3 linguri de zahăr un pliculeț de zahăr vanilinat 3 linguri de făină Pentru servire: Smântână/ Iaurt Grecesc și dulceață   Într-un bol amestecăm ingredientele menționate anterior. După ce am obținut compoziția punem puțin ulei în tigaie, formăm papanașii și îi punem la prăjit. Aranjăm în farfurie, decorăm și savurăm! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
1

Supă Cremă de Ciuperci (Rețetă ușoară și rapidă)

Cea mai bună Supă Cremă de Ciuperci! Această rețetă e atât de bună încât trebuia să o împărtășesc cu voi! Vă avertizez că poate crea dependență! Nu vă veți opri după un bol de supă, va urma și al-2 lea! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Vom avea nevoie de: o ceapă 5 căței de usturoi 30 de grame de unt 2 cartofi medii 500 g champignon brune 400 g de opintici (ciuperci sălbatice)/ Dar puteți folosi tot champignon albe sau brune Eu fac combinații de ciuperci pentru mai multă aromă sare piper 50 g de parmezan ras 250 ml de smântână lichidă   Tocăm ceapa și usturoiul. Într-o oală punem la topit untul și punem ceapa la călit, adăugăm și usturoiul. Între timp curățăm și tăiem cartofii. Îi punem în oală și adăugăm apă cât să-i acopere. Îi lăsăm să fiarbă pentru 20 de minute. Între timp tăiem ciupercile. După ce au fiert cartofii adăugăm ciupercile peste. Punem apă cât să le acopere și mai lăsăm la fiert pentru 20-30 de minute. Asezonăm cu sare și piper după gust. Blendăm supa, adăugăm parmezanul și smântâna lichidă. Supa este gata! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
2