Trufe cu Oreo (Oreo Truffles, desert cu doar 3 ingrediente) Cel mai simplu desert

Dragii mei, Continuăm seria rețetelor delicioase pentru sărbătorile minunate ce urmează! Azi vă propun aceste Trufe cu Oreo pe care le poate face oricine! Au doar 3 ingrediente, se fac extrem de repede nu au nevoie de coacere, arată extrem de bine și sunt super delicioase! Suna prea bine ca să fie adevărat, corect? Dar e adevărat! Vă invit să urmăriți rețeta și să îmi spuneți ce părere aveți! Crăciun fericit! Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie de: 38 de biscuiți oreo 230 g de cremă de brânză 200 g ciocolată cu lapte/neagră 200 g ciocolată albă bombonele pentru decor   Mai întâi mărunțim biscuiții. Putem și îi mărunțim cu un sucitor într-o pungă care se sigilează sau la un blender. Batem la mixer crema de brânză, iar apoi adăugăm pudra de Oreo și o încorporăm bine. Apoi începem să formăm bombonelele și le lăsăm la congelator pentru o oră. Când sunt gata, topim ciocolata și rostogolim fiecare bombonică în ciocolată și le decorăm după gust. Am topit ciocolata la bain-marie. Adică punem apă pe foc, așteptăm să fiarbă, iar apoi punem deasupra un vas rezistent la căldură, adăugăm ciocolata și o lăsăm și se topească. Mai lăsăm la rece trufele și apoi le savurăm. Sărbători fericite! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați să apăsați pe clopoțel și să o împărtășiți cu persoana cu care v-ar plăcea să o savurați!    ...

0
0

Salam de biscuiți în formă de brad de Crăciun (Cea mai simplă și delicioasă rețetă) Rețetă Festivă

Bună dragilor, Sărbătorile sunt din ce în ce mai aproape, iar eu sper să vă inspir cu fiecare rețetă postată pentru evenimentele ce urmează. De data această vă propun acesta rețetă de Salam de biscuiți. Vă garantez că este cea mai delicioasă și gustoasă, plină de ciocolată și alte bunătăți. O rețetă ce cu siguranță o să vă aducă aminte de copilărie, dar pe care vă propun să o pregătiți în formă de brad de crăciun pentru a fi în ton cu sărbătorile. Abia aștept să îmi spuneți dacă v-a plăcut. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile:   Avem nevoie de: 500 g de biscuiți (eu al folosiți digestivi, dar puteți folosi orice fel de biscuiți, eu din aceștia aveam în casă) 100 g unt 100 g ciocolată neagră/cu lapte 100 ml frișcă lichidă 100 ml de lapte 40 g cacao '70 g zahăr 50 g nuci, fructe uscate opțional puteți adăuga rahat o linguriță de esență de rom ( puteți să nu adăugați dacă nu vă place)   Pentru decorarea brăduților de salam de biscuiți avem nevoie de: Pentru glazură un albușul de ou 200 g de zahăr pudră 2 lingurițe de zeamă de lămâie bombonele pentru decorat/ fulgi ce cocos   Mai întâi pregătim sosul de ciocolată. Punem la foc mic într-o oală laptele cu zaharul și amestecăm ca să se topească. Apoi adăugăm untul, smântâna lichidă, pudra de cacao și frișcă lichidă. Tăiem ciocolata fâșii, iar după ce s-a omogenizat totul o punem în oală. Mărunțim nucile și le adăugăm în sosul de pe foc. Îl mai...

0
1

Platou cu dulciuri și prăjituri (coroniță/cununiță cu dulciuri pentru masa festivă de Crăciun)

Bună dragilor, Continuăm ediția festivă cu acest platou cu dulciuri care mie mi se pare o idee extraordinara nu doar de sărbători, ci pentru toate sărbătorile sau atunci când ne dorim să surprindem pe cineva cu ceva super delicios. menționez că poate ține loc de tort, impactul acestuia este unul grandios și nimeni nu poate da greș cu el. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos vă las toate detaliile. Pentru acest platou cu dulciuri aveți nevoie de: Cel puțin 10 sortimente de prăjituri, dulciuri și fructe, în funcție de cât de mare sau mic îl doriți alegeți gramajul prăjiturilor Dacă îl facem de un kg jumătate, luăm câte 150 g din fiecare sortiment. De menționat că pentru bază aveți nevoie de cantitate dublă de prăjituri. Eu am folosit: Pentru baza: Negresă și salam de biscuiți Baza se lipește pe platou cu ciocolată alde/neagră, eu am folosit albă. (100g de ciocolată) Am pus peste baza: (aproximativ 150 g de fiecare) macarons bezele ciocolată de casă neagră și albă bomboane raffaello bomboane în formă de inimioară bomboane ferrero rocher pricomigdale zmeură afine coacăze căpșuni aveți nevoie de frișcă (o vom aplica în 4 părți ale cununiței de dulciuri și punem prăjituri pe ea)   La final mai decorăm cu ciocolata topită care ne-a rămas de la bază. (eu am folosit albă) Mi se pare o idee spectaculoasă de prezentare a prăjiturilor. Sunt convinsă că toate lumea va fi încântată de cununița de dulciuri. Sărbători fericite! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați să apăsați pe clopoțel și...

0
0

Ciocolată Caldă Albă (Italian Frozen Hot Chocolate/Cea mai bună ciocolată caldă cu frișcă înghețată)

Bună dragilor, Deschidem Ediția de Crăciun de anul acesta cu o rețetă de Ciocolată Caldă Albă. Vă propun să facem varianta de Italian Frozen Hot White Chocolate. Doar cu câteva trucuri facem transformăm o băutură care se face extrem de simplu în ceva spectaculos. Nu e nimic mai minunat decât să asculți colinde, să te uiți la un film de Crăciun alături de cei dragi și să savurezi o ciocolată caldă delicioasă! Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos vă las rețeta scrisă.   Avem nevoie de: 500 ml lapte 80 g ciocolată albă ( ciocolată de calitate) 15 g de amidon de porumb o linguriță de esență de vanilie un tub de frișcă bombonele pentru decorat Pe o hârtie de copt facem niște forme rotunde  din frișcă, punem bombonele pe ea și o dăm la congelator pentru minim o oră. Astfel obținem efectul de ciocolată caldă înghețată. Dacă nu doriți, puteți evita acest pas și folosiți frișca la final pentru decorat. Punem într-o oală amidonul de porumb și adăugăm laptele în timp ce amestecăm. Oala trebuie să fie pe aragaz la foc mic. Amestecăm pentru 5 minute și apoi adăugăm esența de vanilie și ciocolata albă tăiată în fâșii. Lăsăm până începe să fiarbă și este gata. O turnăm în cana favorită, adăugăm frișca înghețată sau frișcă normală, decorăm cu bombonele și savurăm! Sărbători fericite! Abia aștept să îmi spuneți dacă v-a plăcut. Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați să apăsați pe clopoțel și să o împărtășiți cu persoana cu care v-ar plăcea...

0
0

Tort Pădurea Neagră (Cel mai bun și simplu Tort, Foret Noire)

Săptămâna aceasta e sărbătoare! Se împlinesc 2 ani de când am început acest drum frumos cu canalul de YouTube și vloggul de cooking. Prima rețetă postată pe canal a fost cea de Sushi. Totul a pornit dintr-o joacă, dar iată că 2 ani mai târziu suntem din ce în ce mai mulți aici și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru asta. În semn de mulțumire că sunteți alături de mine vin la voi cu această rețetă de Tort. Torturile se mănâncă la sărbători, la aniversări sau oricând avem poftă. Nu vin o rețetă complicată, ci cu un tort ce poate fi făcut de oricine și să se poată bucura de el. Tort pădurea neagră, un blat de cacao însiropat cu sirop de vișine, cu cremă de frișcă, vișine și decorat cu fulgi de ciocolată. Absolut delicios! Vă mulțumesc din nou că sunteți alături de mine și sper să fiți și pe mai departe! Vă las aici rețeta, iar mai jos aveți toate detaliile!   Aveți nevoie de: 6 ouă 55 g unt 150 g de făină un praf de sare un praf de copt 200 g de zahăr un strop de esență de vanilie 40 g de cacao Decorăm tortul cu  600 ml frișcă lichidă 100 g zahăr pudră 300 g vișine 3 linguri de zahăr opțional puteți adăuga 10 ml de vișinată Ouăle trebuie să fie la temperatura camerei. Batem ouăle cu zaharul până își dublează cantitatea. Punem untul la topit. Adăugăm esența de vanilie și untul peste ouă.   Amestecăm Ingredientele uscate și le încorporăm cu cele umede. Preîncălzim cuptorul la 165...

0
0