Salată Bulgărească

Eu ador aceasta salată și doresc să împărtășesc rețeta cu voi. Sunt de părere că atunci când alegem să mâncăm mai sănătos, nu trebuie să fie plictisitor. Oamenii de-obicei sunt îngroziți atunci când trebuie să mănânce salată. Ei bine, eu vreau să vă demonstrez că poate fi o experiență minunată care vă va satisface papilele gustative. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie de: un ardei roșu 300 g roșii 100 g castravete 1/2 ceapă roșie 50 g telemea o legătură de pătrunjel 30 g măsline calamata sare piper ulei de măsline oțet balsamic (opțional)     Coacem ardeiul roșu. Îl lăsăm la cuptor pentru 20-25 de minute la 200 de grade. După 10 minute la cuptor îl întoarcem pe partea cealaltă. După ce s-a copt îl punem într-un bol și îl acoperim, va fi mai ușor de curățat. Între timp tăiem toate legumele menționate anterior, le punem într-un bol. Adăugăm și ardeiul tăiat fâșii. Acum e momentul potrivit să asezonăm salata cu sare, piper și ulei după gust. Dăm prin răzătoare telemeaua, o punem peste și o savurăm. Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați să apăsați pe clopoțel! Ne vedem miercurea viitoare! ...

0
0

Frittata cu Legume

Buna dragilor! Săptămâna aceasta vă propun să facem o rețeta care merge perfect pentru Micul Dejun în familie sau Brunch-ul din weekend sau ca snack oricând ne este foame. Haideți să pregătit o Frittata, la fel de delicioasă atât rece când și caldă. Salivez doar când mă gândesc la această rețetă! Sună Fancy, dar să știți că se face foarte ușor. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Aveți nevoie de: o ceapă roșie un ardei capia 200 g roșii cherry 200g spanac 50 g măsline calamata 6 ouă 200 g brânză ( feta/mozzarella/ brânză sărată)/ orice fel de brânză doriți sare piper ulei de măsline   Punem în tigaie o lingură de ulei, călim ceapa, apoi adăugăm roșiile cherry,ardeiul și spanacul. După ce s-au făcut legumele, condimentăm cu sare și piper după gust. Într-un bol mare batem ouăle, adăugăm măslinele și sfărâmăm brânza. Amestecăm bine și punem amestecul de legume din tigaie. Punem într-o tavă, ornăm după plac și mai adăugăm brânză deasupra după gust. Dăm la cuptor pentru 30 de minute la 200 de grade. Savurăm! Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Ne vedem miercurea viitoare! Cu drag, Cezara      ...

0
1

Cartofi Dulci Umpluți (Rețetă sănătoasă)

Bună dragilor, Mă bucur să ne revedem la o nouă Rețetă de Miercuri! Săptămâna aceasta vă propun o rețetă extrem de delicioasă și super sănătoasă! O masă plină de nutrienți și vitamine! Hai să facem împreună cartofi dulci la cuptor umpluți cu tot felul de bunătăți! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.     Pentru două porții vom avea nevoie de: 2 cartofi dulci un avocado o ceapă roșie 200 de grame fasole neagră (la conservă) 200 grame porumb (la conservă) un ardei capia o legătură de pătrunjel zeama de la o jumătate de lămâie sare piper o linguriță de usturoi granulat o linguriță de miere o linguriță de Curry o lingură de ulei   În primul rând spălăm bine cartofii dulci. Îi înțepăm cu un cuțit  din loc în loc și îi ungem cu puțin ulei. Îi punem pe o foaie de copt și la cuptor cu ei pentru 60 de minute la 180 de grade. Când cartofii mai au doar vreo 20 de minute de stat ne apucăm de tocat ceapa roșie. O punem în tigaie la călit, împreună cu ardeiul capia tăiat bastonașe. Punem și un strop de apă și îi lăsăm să se facă. Adăugăm lingurița de miere, sare, piper, usturoi granulat, Curry și amestecăm bine. Apoi adăugăm fasolea și porumbul și mai lăsăm 2-3 minute pe foc. Între timp curățăm avocado-ul, îl zdrobim cu furculița, punem sare, piper și zeama de lămâie peste. Amestecăm bine și suntem gata. Scoatem cartofii de la cuptor, îi secționăm pe mijloc, îi umplem cu...

0
2