Shakshuka Verde (Mic Dejun Verde)
O să vă îndrăgostiți de această rețetă. Pentru iubitoarele de verde în farfurie este preparatul ideal.
Sănătos, delicios, se pregătește repede, deja suna prea bine nu?
Hai să vedem cum facem această Shakshuka verde.
Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.
Aveți nevoie de:
- 2 cepe verzi
- un zucchini
- un ardei gras verde
- un avocado
- 200 g spanac
- 4 ouă
- piper rosu
- ulei de măsline
- pătrunjel/ coriandru
- Chimion (pentru influentele arăbești)/ Pesto verde (2 linguri)- eu am ales să pun Pesto.
Dacă aveți alte legume verzi pe care doriți să le adăugați puteți să o faceți cu lejeritate. ( de exemplu leurdă sau mărar)
Tocăm ceapa verde și o punem la călit.
Tăiem ardeiul și îl adăugăm în tigaie.
Dăm prin răzătoare dovlecelul, îl punem peste. Adăugăm și spanacul, acoperim tigaia cu un capac și lăsăm legumele să se facă (aproximativ 5 minute). Când sunt gata legumele adăugăm și Pesto-ul verde, sare și piper. După ce amestecăm bine facem câte o gaură mică între legume și punem câte un ou. Acoperim și lăsăm să se facă în funcție de cât de tari/moi doriți să le serviți.
Între timp tăiem avocado-ul și mărunțim pătrunjelul.
Când sunt gata ouăle ornăm cu avocado și pătrunjel după gust.
O minunăție!
Poftă bunăăăă!
Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube!
Nu uitați să apăsați pe clopoțel!
Ne vedem miercurea viitoare!
No Comments