La Pas prin Nisa
Săptămâna aceasta ajungem pe Coasta de Azur! O locaţie pur şi simplu minunată! Una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă, unde rafinamentul şi luxul sunt la ele acasă.
Nisa, un oraş cu aer regal şi preţios, un loc unde poţi să te bucuri de plajă şi de culoarea minunată a mării, dar şi unde poţi să te culturalizezi.
Bulevarde largi, grădini, parcuri,palmieri, aer boem, un oraş în care te simţi permanent în vacanţă. Un loc unde poţi să îţi delectezi papilele gustative la tot pasul în restaurante cochete.
Acolo te poţi bucura de muzeul Matisse, de muzeul de artă contemporană,dar şi de muzeul Massena. O locaţie în care mulţi artişti şi-au căutat inspiraţia, unde regii însoţiţi de reginele lor veneau să se bucure de nişte peisaje deosebite.
Avantajul acestui oraş este că de aici poţi uşor să ajungi să vizitezi Monaco sau oraşe superbe de pe Coasta de Azur cum ar fi Cannes-ul.
Şederea noastră în Nisa a fost de fiecare dată mai scurtă decât mi-aş fi dorit, dar ne-am bucurat de ce am reuşit să vedem.
- În primul rând am făcut o plimbare pe Promenade des Anglais. Acest bulevard are o lungime de 7 km, 7 km la malul mării! Denumirea vine de la englezi pentru că ei sunt cei care au construit-o în anul 1820. În acea perioadă ei îşi petreceau vacanţele aici. Superb! O plimbare pe acest bulevard este binevenită atât ziua cât şi seara. Acesta desparte plaja de palmieri. Aici poţi să vezi oameni care fac jogging, ce locaţie minunată să faci sport! În acelaş timp te poţi aşeza pe o bancă şi să te bucuri de privelişte sau poţi merge chiar pe plajă pentru a te bucura de soare.
- Place Massena. După plimbarea pe malul mării, am intrat în inima oraşului.Arhitectura Nisei este un vast material de studiu, clădirile sunt construite în stilul Belle Epoque, Art Nouveau, Art Deco, ceea ce conferă un aer nobiliar locaţiei.Oraşul are numeroase vile şi palate impozante. Am ajuns la o piaţă absolut superbă, unde am rămas profund impresionaţi de fântânile de acolo. Atunci când erau deschise ofereau un spectacol superb, atunci când erau oprite, se oglindea cerul în pământ. Acolo am mai observat statuile de pe pilonii înalţi, despre care am aflat că simbolizează cele 7 continente. Seara, într-un joc de lumini, cele şapte figuri îşi schimbă culorile pentru a ne sugera că acestea comunică între ele.
- Notre Dame de Nice. Aceatsa este cea mai mare biserică din Nisa, cu o arhitectură neo-gotică impresionantă. În stilul celei de la Paris, aceasta este construită din marmură albă, turnuri sunt impresionante. A fost realizată în secolul al 19-lea.
- Vieux Nice. Centrul vechi al acestui oraş este superb. O zonă în care te bucuri de magazine de suveniruri, buticuri şi restaurante. Aici găseşti crepe, îngheţată, dar şi fructe de mare delicioase.
- După ce ai terminat de vizitat oraşul şi îţi doreşti să te relaxezi, cel mai bun mod este să o faci pe unde dintre plajele din Nisa sau din apropierea acesteia. Majoritatea plajelor sunt cu pietre, dar noi am reuşit să găsim una aproape de Nisa, cam la 20 de minute de mers pe jos. Am ieşit la o plimbare de explorare şi am găsit o plaja superba, cu un nisip alb şi fin ce se împletea excelent cu turcoazul mării.
- Portul din Nisa. O vizită în port poate duce la o plimbare cu barca. Nimic nu pote completa mai frumos o excursie decât o plimbare în largul mării.
Una dintre cele mai celebre locaţii de pe Coasta de Azur. Nisa are numeroase atuuri: are plaje întinse scăldate de ape albastru-turcoaz, dealuri, puţin munte, un climat perfect, mai călduț și mai însorit, ferit de vânturi puternice.În plus, aici găseşti o faleză umbrită de palmieri, parcuri, apusuri romantice, bulevarde largi, grădini cu vegetație bogată, multe posibilități de distracție și restaurante cu bunătăţi. Un loc unde ştiu că am petrecut prea puţin timp şi ştiu că vreau să mă întorc pentru a-l mai descoperi!
No Comments