La Pas prin Dubrovnik, Croația (tot ce trebuie să știi despre drum, prețuri și excursii)
Hello, dragilor.
Iată că săptămâna aceasta revin cu partea a-2 a din călătoria noastră spre Dubrovnik. Chiar dacă vremurile nu sunt atât de favorabile pentru călătorii, noi nu am putut să renunțăm la vacanța noastră mult așteptată.
Mai multe detalii despre traseul România-Split aveți în articolul anterior.
Aveți aici Vlogul despre Dubrovnik, iar mai jos vă dau câteva detalii scrise.
Din Split până în Dubrovnik trebuia să mai facem cam 3 ore, dar noi eram atât de impresionați de piesaje și de ceea ce vedeam încât nu ne-am putut abține să nu oprim și să admirăm.
Am ajuns într-un final în Magicul Dubrovnik, noi am stat cazați la Hotel Croația din Cavtat care se afla la 18 km de Dubrovnik.
Cavtat este o sațiune mică și cochetă, ne-a plăcut extrem de mult. Hotelul a fost de asemenea superb. Aceasta se întindea pe o proprietate destul de mare și ne oferea plajă pe stânci, plajă în port, parc, pădure, restaurante cu peisaje superbe. Am avut mult de explorat și în jurul Hotelului.
Dubrovnikul este pur și simplu fermecător, din Cavtat puteai ajunge și cu barca în Dubrovnik (150 de kuna/persoană dus-întors), dar noi eram cu mașina, deci am preferat această variantă. Nu există parcare fără plată în Dubrovnik, prețul pentru o oră era de 40 de kuna, chiar dacă parcai lângă cetate sau mai departe. Deci eu vă sfătuiesc să insistați la parcarea de lângă.
Dubrovnikul este superb, am rămas impresionată de peisaje, de mare, de atmosferă.
Într-o zi am făcut o excursie cu barca de o zi în care am avut 3 opriri pe insulițe. Prețul a fost de 350 de kuna/ persoană cu prânz și băutură incluse în preț.
O cină în Dubrovnik costa aproximativ 150 de kuna/ persoană, iar o cupă de înghețată 20 de kuna/ persoană.
Aveai posibilitatea de a urca pe zidurile cetății, prețul este de 200 de kuna de persoană, dar noi nu am reușit să facem asta pentru că programul era până la ora 19:00, iar noi am crezut că este până la 19:30 (așa era în weekend). Cel mai bine este să verificați programul cu multă atenție înainte să vizitați ceva.
Apusurile în Dubrovnik sunt superbe pentru că soarele intră în mare, peisajele sunt fermecătoare.
Am rămas foarte plăcut surprinsă și abia aștept să revin în acest loc minunat. Apa este atât de cristalină, am văzut o stea de mare pentru prima dată în viață. Nu prea există plaje cu nisip (sunt doar pe insulițe), în rest sunt plaje cu pietre sau pe stânci. Dacă mergeți la cele cu pietre vă recomand să aveți papuci de apă pentru că există și arici de mare în apă.
Timpul trece repede când petreci frumos, nici nu știu când a trecut această vacanță, dar a fost superbă. Sper să vă placă imaginile.
Va invit să vă abonați la canalul de youtube dacă v-a plăcut Vlogul.
Pe curând!
No Comments