La Pas Prin San Francisco
Săptămâna aceasta ne întoarcem în America, mai exact pe coasta de vest a Americii într-un oraşel minunat şi anume San Francisco. Pot spune că acesta este unul dintre locurile mele preferate din America. De ce? Poate pentru că nu seamănă cu marile Metropole şi celebrele oraşe din America sau pentru că a fost oraşul care mi-a adus aminte de Europa. Recunosc că iubesc Europa. Dar acum scriu despre America, despre acest oraş pitoresc. San Francisco seamănă cu oraşele italieneşti de pe coastă, este cochet şi stilat, îţi dă un sentiment foarte cozy, cel puţin pentru mine aşa a fost. Am avut noroc de o vreme foarte frumoasă, soare, soare şi iar soare, deşi din câte am înţeles şi am simţit pe pielea mea, temperaturile variază destul de mult din cauza vânturilor. Ce vreau să spun este că am avut parte de soare, dar atunci când începea să bată vântul era destul de răcoare şi seara pot spune că era chiar frig. Dacă te uiţi la turiştii de acolo, nu prea îţi poţi da seama cu ce ar trebui să fii îmbrăcat, unii erau cu tricouri şi pantaloni scurţi, ca noi, pentru că era vară, iar alţii aveau paltoane, eşarfe şi pălării. Cel mai bine este să ai la tine o haină mai groasă, în cazul în care este răcoare, să te poţi bucura liniştit de magia acestui oraş. Pe unde am mers şi de ce ne-a plăcut atât de mult acest oraş. Prima oprire a fost bineînţeles la Golden Gate Bridge. Acest pod celebru...