Marele Canion- Un vis de vis
Săptămâna aceasta vă invit într-o călătorie virtuală în Statele Unite ale Americii, în Arizona la Marele Canion şi sper că vă voi convinge să mergeţi să vedeţi acest loc minunat şi să simţiţi energia extraordinară pe care o are.
Atunci când sunt foarte obosită şi aglomerată şi singurul timp liber de care dispun sunt minutele pe care le petrec pe drumul dintre repetiţii şi teatru reuşesc să mă încarc cu energie gândindu-mă la locurile pline de linişte şi pace pe care le-am vizitat. Este incredibil cum memoria noastră afectivă funcţioneză şi ne ajută să ne încărcăm bateria şi să mergem mai departe. Iar acesta este unul dintre locurile la care mă tot gândesc.
Marele Canion reprezintă un canion foarte lung, sinuos și adânc săpat de fluviul Colorado. Este una dintre cele șapte minuni are lumii, având 446 km lungime și aproximativ 1, 7 km adâncime. A durat 3-6 milioane de ani ca Marele Canion să se formeze. Eroziunea continuă să îi altereze conturul.
Oricât de multe fotografii sau filme ai privi nimic nu se compară cu senzaţia de a fi acolo. Un loc care te lasă fără cuvinte şi îţi umple sufletul de bucurie. De aceea este vizitat de peste 5 milioane de turişti în fiecare an.
Pe drumul nostru spre Marele Canion ne-am oprit la Hoover Dam (Barajul Hoover). Acesta este un baraj gravitațional în arc realizat din beton armat închizând defileul Black Canyon al fluviului Colorado River, la granița dintre statele Arizona și Nevada ale Statelor Unite ale Americii. Având o lungime de 379 metri și o înălțime de 221 metri, barajul Hoover a fost timp de 22 de ani cel mai înalt baraj din lume.
După acest popas am ajuns în sfarşit la Marele Canion. Aici am petrecut o zi întreagă. Nu m-am saturat de privit! În plus, este imens, deci oricând ai ceva de explorat. Când eşti acolo şi priveşti acel hău, acea imensitate, te simţi atât de mic, dar recunoscător că faci parte din această lume plină de frumuseţi.
De asemenea, există tot felul de activităţi pe care le poţi face dacă îţi planifici această excursie din timp. De exemplu: o cursă de rafting pentru care trebuie să conduci în afara parcului național, până la Williams. Acolo eşti preluat de către compania care organizează turul și vei merge cu autocarul până la Hualapai Tribal Park (acest drum durează puțin peste o oră). Costul experienţei ajunge undeva la 600 $. Dacă îţi doreşti o plimbare cu balonul trebuie să mergi până în Pheonix (380 km depărtare de parc), unde călătoria durează în jur de 4-5 ore, iar prețul este între $175-$200. De asemenea, poţi face o plimbare cu măgăruşul sau cu elicopterul. Toate sună minunat, dar ai nevoie de timp şi buget pentru toate acestea.
Acest loc era considerat un loc sfânt, de aceea aici se făceau pelerinaje, încă se consideră că Marele Canion are o energie specială. Aceasta zonă era şi încă este ocupată de nativi americani. A fost minunat să aflu mai multe despre cultura acestor oameni, să îi pot privi îndeaproape şi să observ cu cât respect tratează această minune a lumii. Pe acest teritoriu trăiesc cinci triburi de indieni: Hopi, Havasupai, Paiute, Hualapai și Navajo. La magazinele de suveniruri am găsit tot felul de lucruri interesante realizate chiar de ei. De asemenea, am primit un certificat că am vizitat Marele Canion. Un lucru frumos de pus la cutiuţa cu amintiri.
Este uşor să ajungi la Marele Canion dacă te afli în Las Vegas, 5 ore cu maşina şi ai ajuns.
Un loc unde simţi că nu mai ai nevoie de nimic. Este de ajuns să fii acolo. Cred că imaginile vorbesc de la sine. Enjoy!
No Comments