Malta. Mult mai mult decât putem descrie.

Experiența din Malta a fost una cu totul desăvârșită. Abia aștept să împărtășesc totul cu voi. Aceasta excursie a fost deosebită deoarece am fost acolo să filmăm o reclamă pentru Visit Malta. Vă puteți imagina am avut parte de cele mai tari experiențe de pe insulă, partea și mai bună este că și voi puteți avea parte de ele dacă citiți acest articol.

Malta este o insulă plină de istorie, un loc care te surprinde la tot pasul și îți dă un sentiment de euforie, apa cristalină, soarele și tot vibe-ul pozitiv care te înconjoară nu are cum să nu îți aducă zâmbetul pe buze!

Noi am fost acolo în luna decembrie, cu toate că am avut o săptămână la dispoziție, mai aveam de cercetat și descoperit multe locuri. Ne-am bucurat de temperaturi de 15-18 grade și soare, dar am avut parte și de vânt și nori, însă asta nu ne-a stricat cheful. Cu siguranță vreau să ajung din nou în Malta în sezonul mai cald pentru a mă bucura de plajă și pentru scuba-diving (după Thailanda, am înțeles că Malta este unul dintre cele mai bune locuri pentru așa ceva). Atenție însă, în lunile de vară este foarte cald.

Luna Decembrie în Malta. Am fost surprinsă să văd cât de mulți turiști se află în acea perioadă, străzile erau pline de oameni însetați să descopere împrejurimile. Credeam că punctul forte al Maltei sunt plajele și apa, dar am rămas plăcut surprinsă să descopăr câte ai de făcut și în afara sezonului cald. Malta îți poate oferi atât de multe, de la plaje cu nisip auriu, la istorie, la spectacole Cirque du Soleil sau tot felul de experiențe culinare.

 

Am stat cazați în Valetta, ceea ce a fost minunat! Străduțele pe care te puteai rătăci și de oriunde priveai, vedeai albastrul mării. Superb. Hotelul nostru se numea AX Rosselli. Un Hotel boutique de 4 stele, foarte drăguț, servicii ireproșabile și personal extrem de amabil. În plus, au doua restaurante Fine dining unde poți savura o cină foarte gustoasă.

În prima zi am cercetat Valetta. Este ca un muzeu în aer liber. Arhitectura Barocă te va cuceri te la prima privire, iar portul este unul dintre cele mai frumoase porturi de pe Mediterană.

  1. The Upper Barrakka Gardens. Aceste Grădini sunt superbe. Priveliștea pe care o ai spre port și spre cele trei orașe este una memorabilă. Grădinile au fost construite în anul 1661 pentru cavalerii Italieni, erau private. În anul 1824 au fost deschise publicului, dar din păcate în cel de-al 2 lea război mondial au suferit distrugeri masive.
  2. Upper Barrahha Lift. Acest lift a fost deschis inaugurat în anul 2012 și face legătura între Upper Barrakka Gardens și centrul orașului. Acesta are 58 de mentrii înălțime, iar o urcare/ coborâre durează 25 de secude.
  3. După ce am coborât cu liftul direct pe malul mării am luat o barcă, un fel de gondolă ca să ajungem la Cele Trei Orașe ( Vittoriosa, Senglea și Cospicua). Călătoria cu gondola a fost extrem de plăcuta, apa era atât de albastră, cerul și mai albastru, iar în port am putut admira foarte multe bărci/ iahturi. Am luat pranzul pe malul mării, în bătaia soarelui. A fost de vis!
  4. După pranz am mers la Fortul St. Angelo unde am avut parte de un apus de soare incredibil. Fortul St. Angelo are o importanță istorică deosebită pentru Malta.
  5. Seara am petrecut-o în Valetta, în centrul orașului, unde viața de noapte este foarte activă. Deci dacă mai ai energie să dansezi și să te distrezi, ai opțiuni din plin.

 

A doua zi a fost puțin mai lejeră pentru noi, ne-am bucurat de micul dejun la Hotel, apoi de cafea pe terasa hotelului, de unde puteai să admiri împrejurimile.

  1. Am mers în Silema. Partea comercială a Maltei. Opirea a fost la Tigne Promenade. Aceasta este situată chiar lângă Mall și este un loc care îți oferă o vedere superbă spre Valetta. Apoi am petrecut ceva timp în Mall, unde am admirat decorațiunile de Crăciun (pentru că eram doar cu câteva zile înainte de Crăciun), dar și luminițele de afară care te duceau în acelaș spirit. https://www.instagram.com/p/B6RPqmWgUnn/? 
  2. Apoi ne-am oprit la Cabina Telefonică din Silema. Un punct de atracție pentru turiști.( pentru fotografii bineînțeles)
  3. Iar cireașa de pe tort a zilei a reprezentat-o experiența de la Muzeul Maritim. Activitatea s-a numit: „Să gustăm istorie” și chiar asta am făcut. Am avut parte de o vizită privată prin muzeul maritim, unde un expert ne-a explicat tot ce era de aflat despre muzeu, în timp ce savuram o cupă de șampanie (ca pe vremea regilor) și ulterior am avut parte de o cină în stil regal. Aceasta activitate poate fi făcută de oricine, intri pe site-ul lor și rezervi un loc. Merită. Practic am savurat mâncăruri făcute după rețete de pe vremea regilor, am băut vinurile pe care le beau ei atunci și am mâncat înghețată și deserturi făcute după aceleași rețete vechi de sute de ani. A fost o experiență culinară minunată, mai ales că toate produsele folosite erau bio, de la localnici, deci mâncarea a fost extrem de gustoasă! Iar terasa și priveliștea către port noaptea îți relaxau mintea și o lăsau să savureze la maxim toate bucatele delicioase care au fost servite. (partea bună a fost că a existat și opțiunea de masă regala în stil vegetarian, haha).          

A treia zi a început în forță.

  1. Am mers să vizităm Mdina. The Silent City. A fost capitala insulei din antichitate până în 1530. Este un oraș cu o istorie bogată. Dovezile arată că au existat așezări feniciene în Mdina, cu peste 4000 de ani inainte de Hristos. Acesta a fost probabil prima așezare îmbogățită de fenicieni, la anul 700 î.d.Hr., datorită locației sale strategice pe unul dintre cele mai înalte puncte de pe insulă. Când Malta a fost sub controlul Imperiului Roman, guvernatorul roman și-a construit palatul său aici. Și legenda spune că Apostolul Pavel a trăit aici după ce a naufragiat pe una din insule și propovăduit aici creștinismul. În toată insula am văzut biserici și troițe închinate sf. Pavel. Orașul este limitat în interiorul zidurilor sale, și are o populație de puțin sub trei sute de locuitor. Pur și simplu superb. Cred că e minunat să locuiești acolo, chiar simți că te-ai întors în timp, în niște vremuri mai civilizate, mai liniștite, mai bune.
  2. Golden Bay. După Orașul Tăcerii am servit prânzul, pe malul mării. Am mers o fugă pe plajă, chiar dacă nu era vreme de bălăceală, noi am testat nisipul auriu și fin și apa care nu era atât de rece pe cât mă așteptam.
  3. După plimbarea pe plajă, am făcut o plimbare cu caii. Dacă iubești caii sau ești pasionat de echitație, poți avea parte de o plimbare inedită cu o priveliște spre mare. Golden Bay Horse Riding e un loc cu istorie. Beverley and Mario Frendo au început această afacere în urmă cu 32 de ani. Deci vei avea parte de toată grija, de la niște oameni cu multă experiență.
  4. Seria de vizite din această zi am încheiat-o la Mosta Dome. Este o cadedrală romano-catolică dedicată Fecioarei Maria. Un loc care te lasă fără cuvinte.
  5. Am terminat seara admirând luminițele de la Christmas Market-ul din Valetta. Ca în povești.

A venit și a patra zi. Ce repede trece timpul când te simți bine.

  1. De dimineață am pornit spre Grota Albastră (Blue Grotto). Ar fi trebuit să facem o plimbare cu barca care ne-ar fi dus în interiorul grotei, dar și la altele din apropiere. Din cauză că marea era foarte agitată nu am putut face plimbarea cu barca, dar am putut admira de undeva de sus priveliștea.
  2. Următoarea oprire a fost la Templele Hagar Qim și Mnajdra. Aceste Temple au fost descoperite în anul 1839, iar rămășițele datează din anii 3600-3200 Î.HR. Incredibil!
  3. E timpul să mâncăm! Iar o experiență culinară de vis! Am mers să vizităm o podgorie: Mar Casar La Maison Du vin! Vin și mâncare delicioasă. Nu pot să cer mai mult, deși am primit mai mult. Am avut parte de un tur în care ne-a fost arătat tot procesul prin care se face vin, instrumentele și bineînțeles ne-au dezvăluit secretele unui vin excelent. Domnul care are această vinărie este foarte pasionat. Asta face ca întâlnirea cu el să fie una de neuitat. El te servește, îți prezintă vinurile, nu îți lasă paharul gol și insistă să-l bei, haha. Gătește pentru oaspeții lui cu ingrediente din grădina proprie. Papilele mele gustative au fost din nou în extaz. Acest om bea vin în fiecare zi și spune că singura zi în care nu va bea, va fi aceea în care va muri. El face tot felul de experimente cu vinurile, este un om foarte interesant, care are grijă ca experința să fie una plăcută.  
  4. Cireașa de pe tort a zilei și a întregii excursii a fost spectacolul VITORI by Cirque du Soleil. Am avut locuri la VIP, ne-am bucurat de acest tratament (cadouri și băutură la discreție), dar cel mai minunat a fost ca am avut cele mai bune locuri. Aproape de scenă, am respirat odată cu artiștii, am simțit la cote maxime emoția și energia pe care o debordau, iar performanța lor m-a impresionat până la lacrimi. Profesionalism, performanță și pariune! Excelent. Îmi doresc să văd toate spectacolele lor. Sunt geniale! Recomand din tot sufletul, daca e cineva care știe să facă show, atunci sunt cei de la Cirque du Soleil!
  5. Am încheiat seara la un restaurant superb, UnderGrain, care se afla în Hotelul nostru. Am savurat niște mâncăruri wow!

 

A cincea zi a fost dedicată insulei Gozo. Am luat un ferry până acolo, plimbarea a fost foarte faină. Am descoperit că am o pasiune legată de bărci și apă. Haha. Descoperirile atestă faptul că insula și locul în sine a fost populat din antichitate, de altfel, insula fiind pomenită în Eliada ca loc de popas al lui Ulise.

  1. Când am ajuns în Gozo, am mers direct la Citadelă. . Este asșzată în locul cel mai înalt al orașului, încă din epoca bronzului, iar fenicienii și romanii au extins fortificațiile respective. A fost distrusă parțial în Marele Asediu iar cutremurul din 1693 a ruinat-o complet, dar la sfârșitul secolului al XVII-lea a fost refacută. Acolo se află Catedrala Sfintei Maria, una dintre cele mai importante de pe insulă. Un loc care îți oferă liniște și o panoramă asupra orașului. Un loc în care simți că te poți relaxa, medita și să visezi departe.
  2. Următorul popas a fost la o Moară de Vânt (Ta` Kola). Această Moară are o importanță deosebită, ea avându-și originile undeva în anii 1720. Totuși, fiind construită din piată de proastă calitate, a necesitat o restaurare in anul 1780. Este importantă pentru că datează din vremea cavalerilor. Numele ei vine de la morarul care lucra acolo și era fiul lui Nikola. Moara este astăzi muzeu și poate fi vizitată.
  3. L-Ghar tal-Mixta -Grota Mixtă. Un loc unde îți dorești să ajungi. Priveliștea este de neuitat. Nisipul auriu, apa albastră, vântul care îți bate peste obraji și soarele care îți arde gâtul. Asta am simțit cât am stat acolo și a fost minunat. Go there!
  4. Calypso Cave– se află diametral opus față de Grota Mixtă și îți oferă o perspectivă diferită a insulei.

 

Am văzut apusul în drum spre următoarea locație, dar din cauză că s-a întunecat, nu am mai ajuns. Însă apusul este superb de oriunde l-ai privi. Mai erau multe de explorat în Gozo. Atât am reușit în câteva ore, dar partea bună este că avem motive să ne întoarcem ca să vedem și mai mult.

 

Ultima zi în Malta a fost pentru relaxare, trezit târziu, făcut bagaje, cumpărat suveniruri, mâncat ceva delicios (sincer tot ce am mâncat în Malta a fost foarte bun), rătăcit pe străduțe și prins avionul spre casă.

Mulțumesc Visit Malta pentru o asemenea experiență!

Sper să vă fie de folos articolul și să găsiți ce vi se potrivește în toate aceste locuri și activități.

Enjoy!

 

 

Photo Credits: Khurum Khan, Ell Vitz, Sofia Donini, and me.

No Comments

Post a Comment