Creveți cu ciuperci brune în sos alb ( O cina romantica, perfectă pentru Ziua indragostitilor)
Bună dragilor,
Iată că intrăm în luna care ne mai îndulcește iarna, în perioada în care suntem mai atenți la cei dragi și încercăm să-i surprindem.
Ținând cont de contextul actual, pandemie, Covid, restricții, cred că o cină romantică pregătită cu multă dragoste este modul ideal de a-i spune celui iubit cât de mult îl apreciezi. Fie că vrei să o/îl surprinzi sau nu, îți garantez că acest fel de mâncare este extrem de gustos și simplu de făcut.
Hai să facem împreună Creveți cu ciupercuțe brune în sos alb.
Nu ai cum să dai greș!
Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.
Vom avea nevoie de:
- 1 Kg de ciuperci Champignon Brune
- 500 grame de Creveți decorticați blanșați (sau puteți folosi creveți proaspeți)
- 500 ml smântână de gătit
- sare
- piper
- busuioc
- 200g roșii cherry
- usturoi granulat
- 6 căței de usturoi
Prima dată tăiem felii ciupercuțele. Punem în tigaie un cubuleț de unt, apoi adăugăm toate ciupercile. Asezonăm cu sare, piper, usturoi granulat după gust. Lăsăm ciupercile să scadă. După ce au scăzut ciupercile punem smântâna de gătit. Tăiem roșiile cherry le punem peste sos, împreună cu cățeii de usturoi sfărâmați. Într-o altă tigaie topim un cubuleț de unt și punem creveții la făcut, câte 90 de secunde pe fiecare parte. Au un timp de gătire foarte scurt. După ce sunt gata și creveții, iar sosul a căpătat o nuanță roze de la roșii, îi punem peste sosul alb. Amestecăm totul și suntem gata să îi servim. Ornăm cu o frunză de busuioc și gata.
Aceștia pot fi serviți cu paste sau pâine (vă recomand ciabatta)
Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube!
Poftă bună!
Cu drag,
Cezara
No Comments