La pas printre minunile lumii antice (Cairo, Egipt)

Excursia mult visată la Cairo. Cairo (în arabă القاهرة, Al-Qāhirah, însemnând „cea triumfătoare”, „cea învingătoare”. Mereu m-am întrebat cum e să calci pe acel pămant și să te afli în fața minunilor lumii antice. Iată că în sfârșit am aflat răspunsul. Cum am scris și în articolul anterior despre Egipt, noi am stat cazați în Hurghada, unde ne-am bucurat de mare și de nisipul auriu, dar cel mai mult ne-am dorit să vizităm piramidele și cât se putea de mult din universul fascinant care a fost cândva. Drumul din Hurghadha până în Cairo a fost de aproximativ 8 ore. Am plecat la ora 1 noaptea de la hotel, am prins răsăritul pe drum și la prima oră a dimineții am pătruns în haosul din Cairo. Vreau să mărturisesc că nu mă așteptam deloc să fie așa cum l-am văzut, nu am căutat informații înainte pentru că am vrut să fiu surprinsă și adevărul este că am fost. Până să ajungem să vizităm Piramidele și Sfinxul am străbătut orașul. Capitala Egiptului este un loc plin de istoria omenirii, unde ești fascitat și șocat în acelaș timp, în care trebuie să faci față haosului ce te înconjoară. Acolo nu există semafoare sau reguli de circulație, ai impresia că mașinile vor călca mereu pe cineva, dar pietonii nu au nicio teamă. Te vei întâlni în trafic cu măgăruși ce se chinuie să tragă o cărușă amărâtă. Te întristează să vezi sărăcia din jurul tău. Blocurile arată ca după bombardament și asta pentru că există o lege la ei care...

0
4

La pas prin orașul antic Teba(Luxor), Egipt

Am visat, mi-am dorit și am așteptat atât de mult să ajung în Egipt și iată că în sfârșit am reușit. De mică am fost fascinată de această lume, niciodată nu mă săturam să citesc cărți despre faraoni, despre viața de acolo, despre toate acele mistere. Este pur și simplu fascinant. Atunci când ajungi acolo și calci și respiri printre minunile lumii, simți că nu mai ai nevoie de altceva. Dincolo de istorie, cultura si religie, Egiptul este o comoara si din punct de vedere al artei, al gastronomiei si al distractiei. O să vă dau toate detaliile vizitei noastre în Luxor, fostul oraș Teba, dar mai întâi o să vă scriu mai multe despre călătoria noastră în Egipt. Noi am reușit să ajungem acolo în luna august, știu că toată lumea recomandă să nu mergi în lunile de vară, însă pe mine nu m-a deranjat. Eu iubesc căldura și soarele, deci când bătea vântul și simțeam aerul fierbinte cum îmi umblă prin păr mi se părea pur și simplu minunat! În plus, temperatura nu a fost cu mult mai ridicată decât in Grecia în aceeași perioadă a anului. Deci dacă îți place Grecia vara, sigur o să-ți placă și Egiptul. Ca să mergi în Egipt ai nevoie de : Viză turistică. Documentul de călătorie utilizat (pașaport simplu sau pasaport simplu temporar) trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni de la data intrarii pe teritoriul Egiptului. Viza turistică se poate obține foarte simplu, la aeroport, costul acesteia fiind de aproximativ 25 USD. Noi am ales...

0
27

Spinoa. Călătoria sănătoasă a papilelor gustative

  Povestea mea cu cei de la Spinoa a început acum 4 luni. I-am întâlnit la unul dintre multele evenimente la care ei au participat anul acesta. Mereu am fost interesată de produsele care mă pot ajuta să am un stil de viață mai sănătos și care îl susțin. De asemenea, mă bucur să descopăr, să încerc și să pot recomanda mai departe astfel de produse cum sunt cele de la Spinoa. Încrederea cea mai mare o capeți din experiența oamenilor cu produsul respectiv. Cum s-a creat această legătură? Cred că pur și simplu când niște oameni au un interes comun, acela de a duce o viață mai sănătoasă, legătura se creează instant. Misiunea Spinoa este de a cultiva spirulina și prin ea, o lume mai bună. Felul în care ei își prezintă produsele, pasiunea cu care vorbesc despre ele, faptul că îi interesează să ajute oamenii cu un produs în care ei au încredere 100%, toate acestea i-au ajutat să crească într-un an, cât alții în zece. Care sunt produsele celor de la Spinoa și ce este atât de bun la ele. Ingredientul principal este ,evident, SPIRULINA! Spirulina artizanala, superalimentul de zi cu zi sau cum îmi place mie să-i spun: Aurul verde. Spirulina a fost declarată un superaliment al viitorului datorită modului sustenabil în care se cultivă: are nevoie de resurse minime pentru a crește, dar oferă în schimb nutrienți și vitamine esențiale corpului. Chiar și NASA o folosește în dietele astronauților. Spirulina este aliment controversat pe de o parte, deoarece calitățile sale sunt extraordinare, dar...

0
0

Grecia, iubirea mea! Povești din insula Corfu

Întotdeauna am iubit să merg la mare. Cele două mari iubiri ale mele sunt vara și marea, această combinație fatală are întotdeauna puterea de a mă relaxa profund și de a mă face extrem de fericită. După o vacanță în Grecia, viața are un gust mult mai intens și mai frumos, iar amintirile pe care ți le faci acolo și imaginile pe care le fotografiezi în suflet tău se vor derula pe tot parcursul anului. Doar când vei auzi ceva legat de aceată perlă a Europei, un zâmbet îți va apărea instantaneu pe față. E balsam pentru zilele mohorâte, stresante și obositoare. Grecia, iubirea mea.   Aventura noastră s-a desfășurat în Corfu. Din București am pornit la drum cu mașina, iar prima oprire a fost, evident , în Salonic. Cu mașina din Bucuresti până la portul Igoumenitsa, de unde te urci pe ferry pentru insula Corfu, sunt în jur de 1000 km. Se pot parcurge și într-o zi, însă noi am preferat o oprire pe traseu ca să ne odihnim și să vizităm și orașul Salonic dacă tot a fost în drumul nostru. Combustibilul costă în jur de 350 euro pentru un drum dus întors, iar taxa de ferry aproximativ 50 euro pentru o mașină și 2 călători. 1.Salonicul a fost fondat de Cassandru al Macedoniei[5], în 315 î.Hr., și denumită astfel în onoarea soției sale, fiică a lui Filip al II-lea, Thessalonica, soră vitregă a lui Alexandru cel Mare. Denumirea Tessalonica provine de la contragerea cuvintelor grecești Θεσσαλών (transliterat: Thessalón, în română: „thessali”) și...

0
2

Descoperă Bulgaria

  Afară e cald, oficial e vară și oriunde ai fi gândul îți tot zboară la vacanță! Nu trebuie să ai 2 săptămâni la dispoziție și câteva mii de euro ca să guști din Paradis. Pentru că e doar la o graniță distanță! Am avut bucuria să descopăr Bulgaria.   De fiecare dată când aveam un weekend liber și începea sezonul, mergeam o fugă la mare, pe litoralul românesc, dar iată că într-o zi am decis să mai mergem puțin mai departe. La doar 3 ore distanță de București, Bulgaria m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Am găsit locuri minunate pentru cele mai epice fotografii, am găsit plaje de vis cu nisip alb și fin și apă cristalină, o oază de verdeață, multă istorie, un castel, o superbă grădină botanică și oameni gata să îți facă vacanța mai frumoasă. La prețuri asemenătoare cu cele de pe litoralul nostru, dacă nu chiar mai convenabile uneori raport calitate/preț, Bulgaria este o idee minunată pentru o scurtă escapadă. Exact atât cât ai nevoie să-ți reîncarci bateriile și să te bucuri de vară pănă când vine concediul mult așteptat. Întinsă pe o lungime de aproape 400 km, partea de litoral în Bulgaria include o varietate spectaculoasă de stațiuni și orașe în care vă puteți petrece vacanța alături de familie sau gașca de prieteni. Este imposibil ca cineva să nu găsească o destinație pe placul său și să nu să se bucure de plajele frumoase și serviciile turistice de calitate. Iată ce am reușit noi să descoperim și ne-am îndrăgostit iremediabil.   1.Tyulenovo Este preferatul celor...

0
4