La Pas Prin San Francisco

 

Săptămâna aceasta ne întoarcem în America, mai exact pe coasta de vest a Americii într-un oraşel minunat şi anume San Francisco.

Pot spune că acesta este unul dintre locurile mele preferate din America. De ce? Poate pentru că nu seamănă cu marile Metropole şi celebrele oraşe din America sau pentru că a fost oraşul care mi-a adus aminte de Europa. Recunosc că iubesc Europa. Dar acum scriu despre America, despre acest oraş pitoresc.

San Francisco seamănă cu oraşele italieneşti de pe coastă, este cochet şi stilat, îţi dă un sentiment foarte cozy, cel puţin pentru mine aşa a fost.

Am avut noroc de o vreme foarte frumoasă, soare, soare şi iar soare, deşi din câte am înţeles şi am simţit pe pielea mea, temperaturile variază destul de mult din cauza vânturilor. Ce vreau să spun este că am avut parte de soare, dar atunci când începea să bată vântul era destul de răcoare şi seara pot spune că era chiar frig. Dacă te uiţi la turiştii de acolo, nu prea îţi poţi da seama cu ce ar trebui să fii îmbrăcat, unii erau cu tricouri şi pantaloni scurţi, ca noi, pentru că era vară, iar alţii aveau paltoane, eşarfe şi pălării. Cel mai bine este să ai la tine o haină mai groasă, în cazul în care este răcoare, să te poţi bucura liniştit de magia acestui oraş.

Pe unde am mers şi de ce ne-a plăcut atât de mult acest oraş.

  1. Prima oprire a fost bineînţeles la Golden Gate Bridge. Acest pod celebru care este considerat una dintre minunile lumii moderne. Este cel mai fotografiat pod din lume. Aceasta a fost dat în functiune în anul 1937. La vremea aceea era cea mai lung pod suspendat din lume. Te poţi bucura de o plimare cu maşina sau cu bicicleta pe acest pod 24/24, dar poţi face şi o plimbare pe jos în timpul zilei. Un pod minunat de privit şi de fotografiat.
  2. Următoarea oprire a fost pe faleză la Fisherman’s Wharf. O zonă plină de turişti înfometaţi dornici să guste din fructele de mare proaspete care se găsesc acolo. Noi am mâncat aici supa cremă de crab servită în pâine, a fost absolut delicioasă. De asemenea, cine este în căutare de suveniruri acesta este locul potrivit, găseşti multe suveniruri drăguţe pentru prietenii tăi, mai ales hainele in dungi care seamana cu cele ale prizonierilor din Alcatraz. Acest loc este celebru pentru pâinea delicioasă pe care o are, pâine sărat-acrisoară, cam ca baghetele franţuzeşti,  în America aşa ceva este o delicatesă. Pâînea pe care o găseşti la ei în magazine este, în general, dulce.
  3. Tot în aceeşi zonă, pe malul apei, un alt punct de atracţie este Pier 39. Pe lângă restaurantele şi magazinele de suveniruri pe care le veţi găsi aici, cei care captează cel mai mult interesul sunt leii de mare care stau la soare. O grămadă de lei de mare, zgomotoşi, sunt adorabili! Tot din acestă zonă puteţi observa celebra închisoare Alcatraz.
  4. Alcatarz. Închisoarea despre care s-au făcut atâtea filme. Locul de unde nimeni nu putea evada, azi este un punct de maxim interes pentru turişti.Locul în care a fost prizonier Al Capone. Pe insulă se ajunge cu barca, acolo poate fi vizitată închisoarea.  Acesta este site-ul oficial şi singurul de unde se pot cumpăra bilete pentru a vizita închisoarea: alcatrazcruises.com
  5. După ce am plecat din port, ne-am plimbat prin oraş. Ceea ce a fost minunat, dar partea cea mai interesantă a fost plimbarea cu tramvaiul. Un tramvai vintage, „Cable car”, cu care te plimbai pe dealurile din San Francesco. Te simţi ca într-un film frumos. Ce m-a amuzant la această plimbare a fost urcarea în tramvai. Bineînţeles că toţi turiştii vor o plimbare cu celebrul tramvai, nu există o ordine de aşteptare sau ceva de genul, adică „primul venit, primul servit” sau „stai la rând”. De fiecare dată când un tramvai oprea, cine alerga primul la el şi se urca acela se bucura de plimbare. Am aşteptat câteva ture până să ne urcăm, pentru că am avut ghinionul să dăm peste nişte oameni care voiau să se urce cu orice preţ în tramvai, chiar dacă noi aşteptam acolo de dinaintea lor. Însă aşteptarea a meritat, plimbarea a fost foarte plăcută.
  6. Union Square sau Piaţa Unirii. O zonă în care poţi face shopping, găseşti cadouri, suveniruri, tot ce îţi poţi dori, dar şi unde poţi să stai şi să te bucuri de privelişte. Noi am prins un fel de petrecere în aer liber, muzică jazz, oamenii îmbrăcaţi frumos şi cochet care dansau pur şi simplu. Am înţeles că genul acesta de petreceri în aer liber au loc frecvent acolo. Am dansat şi ne-am bucurat de atmosferă.
  7. Am vizitat China town. Pentru că, aşa cum am mai spus, peste tot există un China town, iar aici se află una dintre cele mai mari comunităţi de chinezi aflaţi în afara Chinei. Aici te bucuri de ceaiuri chinezesti, care sunt foarte bune, de decoraţiuni care îţi fură privirea şi tot felul de suveniruri.
  8. Faimoasa stradă Lombard. O stradă care seamănă mai mult cu un şarpe, plină de verdeaţă, dar mereu aglomeartă. Este minunat să o priveşti, mai mult decât să mergi pe ea, mai ales cu maşina.
  9. Plaja. Pe lângă locurile minunate, unde te poţi bucura de privelişti cu totul deosebite, în San Francisco, poţi să te relaxezi făcând o plimbare pe plajă. Cine nu iubeşte oceanul? Acum când mă gândesc pare că a fost un vis frumos.

 

Piesaje minunate, mâncare bună, artişti de stradă, port, plajă, sună tentant!

Cam asta am reuşit noi să facem în San Francisco. Un alt loc în care îmi doresc să mă întorc curând. E minunat să te plimbi pur şi simplu pe străzi, să te bucuri de peisaje şi de soare.

No Comments

Post a Comment