Cheesecake Copt Rețeta clasică New York Style

Frumoșii mei,

Vin la voi cu cea mai bună rețetă de Cheesecake în stil newyorkez. Dacă o să următoarele această rețetă veți obține un cheesecake perfect.

Sper să mă iubiți și mai mult după ce o să-l mâncați!

Un desert delicios, pufos, cremos, dulce, acrișor, ușor…ce să mai zic, o nebunie pe cerul gurii.

Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos găsiți toate detaliile.

 

Aveți nevoie de:

  • 1,2 kg de cremă de brânză
  • 4 ouă la temperatura camerei (220 g de ouă, 4 ouă medii)
  • 325 g de zahăr
  • 50 g făină
  • 200 g smântână
  • esență de vanilie
  • zeamă de lămâie (opțional)
  • 200g biscuiți digestivi
  • 100 g unt
  • răzătură de lămâie (opțional)
  • un praf de sare

 

  • Pentru dulceața pe care o puneți pe cheesecake aveți nevoie de:

o dulceața care vă place dumneavoastră

sau o puteți face pe loc din:

  • 200 g de zmeură
  • 2 linguri de zahăr ( în funcție de gust, dacă doriți să fie mai acrișoară puteți pune mai puțin zahăr).
  • o lingură de zeamă de lămâie

Eu am folosit o tavă cu diametrul de 22 cm. Dacă folosiți una mai mare nu e nicio problema.(el va ieși mai scund)

 

Mărunțim discuții și topim untul. Amestecăm praful de biscuiți cu unt și formăm blatul la baza tăvii. Putem presa cu ajutorul unui pahar.

Dăm baza cheesecake-ul la cuptorul preîncălzit pentru 8 minute la 180 de grade.

După cele 8 minute o lăsăm să se răcească înainte de a adăuga crema de brânză. (trebuie să fie la temperatura camerei).

Pregătim crema de brânză, o amestecăm cu zahărul, făina și esența de vanilie, smântâna, praful de sare și apoi încorporăm ouăle pe rând.

Avem grijă să se încorporeze bine totul. Batem puțin oala de blat ca să iasă bulele de aer.

Punem o oală cu apă la fiert, vom avea nevoie de ea la coacere.

Turnăm peste blat crema de brânză.

Să ungeți marginea tăvii cu unt ca să nu se lipească.

Înfoliem tava în aluminiu.

Punem tava într-o altă tavă mai mare în care putem adăuga apă fiartă.

Dăm cheesecake-ul la cuptorul preîncălzit pentru 45 de minute la 175 de g și pentru alte 35 de minute la 165 de grade.

După ce îl scoatem de la cuptor îl lăsăm să se răcească la temperatura camerei și apoi îl băgăm la frigider pentru minim 4 ore (de preferat să îl lăsați peste noapte).

Dulceața de zmeură se pregătește extrem de ușor. punem fructele pe foc cu zaharul și cu zeama de lămâie, lăsăm să clocotească, timp în care mai amestecăm din când în când. Lăsăm să se răcească și savurăm.

Pentru a tăia mai ușor cheesecake-ul este bine să aveți lama cuțitului încălzită. (puteți să îl țineți într-un pahar cu apă caldă, dar să-l ștergeți de apă înainte de utilizare).

Îl serviți cu dulceața favorită!

Poftă bună!

Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube!

Nu uitați să apăsați pe clopoțel și să o împărtășiți cu persoana cu care v-ar plăcea să o savurați!

Ne vedem miercurea viitoare!

 

No Comments

Post a Comment