Brăduț din Cremă de brânză (Rețetă de Crăciun/Rețetă ușoară)

Bună dragilor,

Vă garantez că o să adorați acest brăduț din cremă de brânză.

Este atât de gustos și aspectuos.

În plus se pregătește extrem de repede, eu zic că nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbători!

Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.

 

Aveți nevoie de:

  • 800 g cremă de brânză
  • un ardei capia
  • o ceapă verde
  • 50 g roșii uscate
  • o lingură de pudră de usturoi
  • sare
  • piper
  • pătrunjel

 

Îl vom decora cu:

  • 200 g măsline diverse culori
  • 50 g roșii uscate
  • rozmarin
  • 2 linguri de ulei de măsline ( îl vom unge pentru strălucire)

Îl savurăm cu :

  • crackers (biscuiței sărați)
  • pâine
  • sărățele

 

Într-un bol punem crema de brânză. Tăiem legumele și le punem peste crema de brânză, adăugăm sare, piper și pudra de usturoi și amestecăm bine.

Aranjăm crema în formă de brăduț, iar apoi începem să decorăm cu măsline, roșii uscate și rozmarin.

La final îl ungem cu ulei de măsline ca să strălucească frumos.

Îi punem în vârf o stea, dacă vreți o puteți face din cașcaval.

Poftă bună!

Dacă vă place această rețetă vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube.

Nu uitați să împărtășiți rețeta cu prietenii.

Bineînțeles, urmăriți și celelalte rețete din Christmas Edition.

Sărbători fericite!

Cu drag,

Cezara

 

No Comments

Post a Comment