La Pas prin Viena

Săptămâna aceasta ajungem în Viena, capitala Austriei. Ce loc minunat!

Pentru Viena sigur trebuie să-ți pregătești picioarele să mergi mult pentru că sunt atât de multe de văzut, atât în interior, muzee, galerii, expoziții, biserici, dar și la exterior, astfel că daca vrei să admiri cât mai mult din arhitectura acestui oraș imperial, cea mai bună variantă este să o iei la pas pe străduțe.

Așa cum am mai menționat și în alte articole, mie îmi place să explorez de fiecare dată când vizitez, astfel că prefer să merg pe jos sau cu o trotinetă/ bicicletă de la o locație la alta.

Viena este un loc cu o importanță politică și culturală extrem de mare. Centul vechi al Vienei, cât și Palatul Schonbrunn au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.

Acest oraș grandios mustește de cultură și de artă, un loc care are un aer liniștit în ciuda miilor de turiști și a aglomerației. Un loc în care lucrurile sunt într-o ordine bine stabilită și în care bunul simț primează. Ceea ce am observat prima dată când am ajuns în Viena a fost liniștea. Acest loc pare că are o liniște a sa, chiar dacă e aglomerat, fiecare om are o intimitate de a vorbi astfel încât să nu-i deranjeze pe ceilalți, până și mașinile fac mai puțin zgomot acolo. Am fost surprinsă că îmi puteam auzi gândurile.

După ce am aterizat, din aerport ne-am cumpărat City Cardurile despre care am citit atât de mult înainte. Am optat pentru cele valabile 72 de ore și am plătit 30 de euro de persoană. În funcție de ce anume optați pentru cardul vostru prețurile pot varia. Noi am ales această variantă care includea mai mult de 210 reduceri la muzee și obiective turistice, teatre și concerte, în magazine, cafenele, restaurante și călătorii nelimitate cu transportul public din Viena.
Am avut noroc să prindem o vreme superbă, soare în fiecare zi, astfel că am avut și mai multă poftă de explorat. Iată ce am reușit să vedem și ce ne-a impresionat:

1. Palatul Schonbrunn.

Este cu siguranță pe primul loc atunci când mă gândesc la Viena. Eu fiind iubitoare de natura și verde, m-am îndrăgostit de grădinile palatului. Pur și simplu de vis. Noi am optat pentru un full pas care a costat 22,5 euro cu city cardul ( în loc de 26,5 euro). Acesta includea un tur complet al palatului, Terasa Gloriette, Maze, Labirintul, Grădina Privată și Grădina Orangery. Dacă ai timp îți poți petrece lejer o zi întreagă la Palat, dar noi însă am vrut să mai profitam și de centrul orașului, astfel că am petrecut aici doar vreo 5 ore.
Palatul Schönbrunn – odinioara reședința de vară a familiei imperiale – este unul dintre cele mai frumoase complexe arhitectonice în stil baroc din Europa. În anul 1830 s-a născut aici împăratul Franz Joseph, cel care s-a căsătorit cu fermecatoarea Sisi și care a domnit în perioada 1848-1916. Monarhul și-a petrecut ultimii ani de viață numai la palat, care a trecut în administrația noii republici la doar doi ani după moartea sa.
Palatul are 1441 de încăperi; dintre acestea, doar 45 pot fi vizitate. Mobilierul și decorațiunile interioare în stil rococo (în special stucături albe cu ornamente de frunze din aur de 14 karate) sunt completate de candelabre de cristal de Boemia și de sobe de porțelan.
Încăperile de locuit și cele de lucru ale împăratului Franz Joseph sunt simple și neornamentate; cu atât mai luxoase par camerele de protocol și cele ale musafirilor. El era un om simplu care se trezea la 5 dimineața, la 6 intra în biroul său unde stătea până la cină. Deviza sa era că trebuie să muncească pentru poporul său până la extenuare.
Grădinile Palatului sunt minunate, te duc bineînțeles cu gândul la cele de la Versailles. De asemenea, te poți plimba cu caleașca prin grădini pentru că la pas nu vei reuși să vezi foarte mult. Sunt pur și simplu imense.


Gloriette
Splendida lucrare arhitecturală adăpostește astăzi cafeneaua Gloriette. Din vârful acestei clădiri puteți admira palatul, grădinile, dar și centrul istoric al Vienei. Gloriette a fost construita în 1775. Inscripția de pe arcul din mijloc amintește despre acest lucru: “JOSEPHO II. AUGUSTO ET MARIA THERESIA IMPERANTIB. MDCCLXXV” (ridicat sub domnia Imparatului Joseph și a împărătesei Maria Theresa. 1775).


LABIRINTUL -reconstruit în anul 1998 după planurile originale din 1740 constituie un loc de divertisment. Noi ne-am distrat să ne rătăcim prin labirint și să încercăm să găsim ieșirea.

 

2. Punctul de pornire al plimbării noastre prin Centrul Vienei a fost Opera.

Wiener Staatsoper este una dintre cele mai importante opere din lume, unde sunt prezentate o varietate de spectacole de operă și balet la cel mai înalt nivel artistic. Prețul unui bilet la spectacolele de la Opera pornește de la 7 euro și poate ajunge până la 300 euro. Data viitoare îmi doresc neapărat să văd un spectacol.

3.Catedrala Stephansdom
Aflată în inima orașului, catedrala Stephansdom este unul dintre obiectivele emblematice ale Vienei și cel mai frumos edificiu gotic al Austriei. Clopotul catedralei este unul din cele mai mari din lume și a fost făcut din fierul obținut dintr-un tun capturat de la turci în anul 1683. Pentru a ajunge la balconul vizitatorului din Turnul de Sud trebuie să urcați 343 de trepte de unde veți avea o priveliște minunată asupra Vienei. Intrarea în catedrală este gratuită, însă urcarea te costă 3,50 euro.
În apropierea catedralei se află și casa în care a locuit Mozart.

4. Palatul Hofburg
Timp de mai bine de 600 de ani, palatul Hofburg a fost reședința suveranilor austrieci. De-a lungul timpului a fost dezvoltat, ajungând unul dintre cele mai importante centre din istoria europeana. Acesta se întinde pe o suprafață de 240.000 metri pătrați și este împărțit în 18 aripi, 19 curți interioare și 2.600 de camere.

5. Cartierul Muzeelor
Cartierul Muzeelor este vechea cladire barocă ce servea drept grajd pentru caii împăratului, care a fost transformată într-unul dintre cele mai mari complexe muzeale. Iar dacă ai obosit de la atâtea plimbări te poți odihni în Burggarten sau în parcul Maria Tereza. Oriunde ai opta priveliștea este superbă. Tot în această zonă se află Grădina Fluturilor.

6. Muzeul Albertina
În sălile palatului-muzeu sunt expuse peste 65.000 de desene și aproximativ 1 milion de lucrări de grafică, de la vechii maeștri la artiști moderni. Printre numele de referință se regăsesc Albrecht Dürer, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Rembrandt, Rubens, Claude Lorrain, Eugène Delacroix, Édouard Manet, Paul Cézanne.


7. Karlskirche ( Catedrala Sf. Charles)
O clădire construită în stilul baroc de unde poți medita privind reflexia din apă a bisericii. O imagine feerică care îți oferă o senzație de liniște și pace.

8. Parcul Stadt
Acesta este locul ideal pentru a te relaxa și a reflecta asupra lucrurilor frumoase pe care ai reușit să le vezi în Viena. Tot aici vei găsi un monument construit în cinstea lui Johann Strauss.

9. Din parc am mers spre Hundertwasserhaus.
Am facut cam 15 minute din parc până acolo, pe drum îți poți bucura privirea cu arhitectura clădirilor. Acest bloc, Hundertwasserhaus are o energie deosebită, are propria personalitate, simți că trăiește și îți oferă instant o energie pozitivă.
Tot aici ai tot felul de cafenele și locuri unde poți savura o plăcintă cu mere delicioasă.

10. Apoi am mers la Casa Muzicii.
Este un fel de muzeu dedicat muzicii, compozitorilor și tot așa. Se află tot în zona centrului istoric. Ne-am distrat pe cinste pe scara muzicală, compunând popriul nostru vals și ascultând tot felul de sunete.
Prețul unui bilet este 12 euro, dar cu city cardul am plătit doar 9 euro.

11. Am vizitat, bineînțeles Burgtheater. Am trecut pe lângă Parlament, Rathausplatz și tot așa.
Sunt enorm de multe de văzut în Viena, 3 zile nu sunt suficiente, dar partea bună este că mai ai ce vizita data viitoare când vii.

12. Am savurat o prăjitură la faimoasa cafenea Mozart. Trebuie să recunosc că nu erau prea gustoase, dar servirea și locația au fost excelente. De asemenea, am avut intenția de a ne opri la Cafe Central, dar era o coadă imensă la care nu am vrut să stăm.

Sunt o grămadă de magazine cu suveniruri, ciocolată și tot felul de bunătăți. Oameni, aglomerație, shopping, cafenele, wrusti, culori, soare. Viena a fost o experiență minunată, recomand din suflet acest oraș.
P.S.: Iarna Viena este un vis. Târgul de Crăciun este minunat și te introduce perfect în atmosfera sărbătorilor.

No Comments

Post a Comment